SUA sfidează Rusia! Sunt gata să trimită muniție Turciei. Conflictul se adâncește

SUA sfidează Rusia! Sunt gata să trimită muniție Turciei. Conflictul se adâncește

SUA sunt dispuse să furnizeze Turciei, aliată în cadrul NATO, muniţie alături de ajutor umanitar în nord-vestul Siriei, unde se adâncesc tensiunile între Ankara şi Rusia, a declarat marţi reprezentantul special al SUA pentru regiune, James Jeffrey, citat de Reuters.

Într-o conferinţă de presă susţinută în provincia turcă de frontieră Hatay, James Jeffrey a declarat că Statele Unite se vor asigura ca echipamente fabricate în SUA să fie pregătite pentru armata turcă.

Ambasadorul SUA în Turcia, David Satterfield, a spus în acelaşi briefing că Washingtonul examinează o solicitare de apărare aeriană.

Aceste declaraţii de susţinere vin în timp ce luptele s-au intensificat de cealaltă parte a frontierei, în regiunea Idlib, unde Turcia şi rebelii aliaţi pro-turci luptă împotriva forţelor guvernamentale siriene, susţinute de Rusia. Din luna decembrie şi până în prezent, aproape un milion de persoane şi-au părăsit locuinţele şi au fugit din calea violenţelor în provincia Idlib.

„Suntem dispuşi să furnizăm - de exemplu, aşa cum a menţionat şi preşedintele Trump - muniţie” - a spus Jeffrey, adăugând că omologii turci au „insistat foarte mult” asupra necesităţii unei asistenţe umanitare.

„Turcia este aliat în cadrul NATO. Avem un program militar în străinătate foarte, foarte mare, o mare parte din armata turcă foloseşte echipament american”, a spus el. „Ne vom asigura ca echipamentul să fie pregătit. Ca partener NATO, le împărtăşim informaţii operative şi ne vom asigura ca ei să dispună de tot ceea ce au nevoie acolo”, a adăugat James Jeffrey.

Turcia a doborât marţi un avion de luptă sirian în luptele din Idlib, ultimul bastion al rebelilor în Siria, după nouă ani de conflict, aflându-se la un pas de un conflict direct cu Rusia.

Ankara a solicitat SUA şi sisteme de rachete sol-aer Patriot, chiar dacă a ales să achiziţioneze sisteme antiaeriene S-400 de fabricaţie rusă anul trecut într-un gest care a iritat Washingtonul şi i-a atras sancţiuni americane.

Satterfield a declarat în conferinţa de presă cu Jeffrey că Washingtonul examinează această cerere în contextul achiziţiei de S-400 de către Turcia, fără alte precizări, potrivit Agerpres.

Într-un anunţ separat, Statele Unite au declarat marţi că vor trimite un ajutor umanitar în valoare de 108 milioane dolari populaţiei siriene

Ne puteți urmări și pe Google News