Armata ucraineană consumă muniția mai repede decât o pot produce aliații occidentali. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a spus că statele aliate trebuie se concentreze pe „cele mai stringente nevoi” ale Ucrainei și că, în cooperare cu partenerii occidentali, este necesar să se asigure că poate să le ofere ucrainenilor cât mai multă muniție, cât mai repede posibil. Oficialii ucrainieni au declarat că îi îndeamnă pe civilii care se află încă în Bakhmut să părăsească zona.
Pe măsură ce Rusia continuă să obțină victorii, în special în jurul unuia dintre cele mai disputate orașe din estul Ucrainei, Bakhmut, miniștrii apărării din cadrul NATO au promis sprijin militar continuu pentru Kiev, ale cărui forțe folosesc muniția mai repede decât o pot produce aliații occidentali.
Conflictul din Ucraina a provocat o criză semnificativă în aprovizionarea cu muniții în Europa, deoarece statele urmăresc atât să își reînnoiască stocurile naționale, cât și să asigure aprovizionarea Kievului, care are nevoie de aproximativ cinci mii de obuze pe zi. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a spus că statele occidentale trebuie să se concentreze pe „cele mai stringente nevoi” ale armatei ucrainene.
„Vom face tot ce putem, cooperând cu partenerii noștri internaționali, pentru a ne asigura că putem să le oferim ucrainenilor cât mai multă muniție cât mai repede posibil”, a spus el.
Ucrainienii ar putea să se retragă din Bakhmut
Oficialii ucraineni au declarat marți că îi îndeamnă pe civilii care se află încă în Bakhmut să părăsească zona, adăugând că există semnale de la Kiev că armata ucraineană s-ar pregăti să se retragă din orașul pe care l-au apărat cu multă înverșunare de luni de zile.
Recent, conducerea comandamentului de est a armatei ucrainene a interzis accesul în oraș a gupurilor de sprijin și a civililor, deoarece este prea periculos, având în vedere că luptele au început să se dea inclusiv pe străzi, potrivit The New York Times.
Aceștia au spus că deocamdată gestionează foarte bine situația în ceea ce privește starea răniților sau aprovizionarea cu alimente. Oficialii ucraineni au declarat că au mare nevoie de obuze de artilerie de calibru NATO pentru tunurile grele furnizate de aliați, precum și de mai multă muniție de calibru sovietic pentru tancurile T-72 pe care le dețin deja în număr destul de mare.