SUA pregătesc noi criterii de admitere în programul Visa Waiver care ar putea ajuta România
- Paul Ciocoiu
- 2 iunie 2011, 14:05
Preşedintele Barack Obama va propune Congresului american noi criterii pentru admiterea unei ţări în programul Visa Waiver care, odată adoptate, ar putea facilita accesul României în acest program, a declarat astăzi ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, într-o conferinţă de presă.
"La întâlnirea de la Varşovia, preşedintele Obama a schimbat puţin criteriile de intrare în Visa Waiver şi şi-a exprimat sprijinul pentru această modificare. Cu legea actuală, pentru a intra în programul Visa Waiver în momentul de faţă criteriul este rata de refuzuri", a afirmat Gitenstein.
Amendamentul susţinut de preşedintele Obama nu va mai lua în considerare rata de refuzuri a vizelor ca şi criteriu principal, ci proporţia de persoane care depăşesc şederea legală.
"Dacă ai primit o viză de vacanţă de 6 săptămâni şi ai stat 8 săptămâni atunci ai stat mai mult decât era legal. Şi la fel, se menţine proporţia de 3%. Deci dacă această lege va trece în forma susţinută de preşedintele Obama, ar putea avea o implicaţie pozitivă asupra participării României la programul Visa Waiver", a precizat ambasadorul american.
"Sunt mai mulţi de dacă aici pentru că trebuie să treacă în forma propusă de preşedinte şi trebuie ca rata persoanelor din ţara dumneavoastră care stau mai mult decât le permite viza să nu depăşeacă 3%", a mai explicat Gitenstein.
De la 1 iulie 2009, pentru ca o ţară să intre în Visa Waiver trebuie să aibă o rată de refuz a vizelor sub 3%. Romania a avut o rată de refuz a vizelor SUA de 24,8% în anul fiscal 2010, în scădere cu doar 1,5 procente faţă de anul precedent. Singurele ţări comunitare care nu sunt incluse în prezent în programul Visa Waiver sunt România, Bulgaria, Polonia şi Cipru. Grecia a fost recent inclusă în program.