Furia preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, nu încetează. Sunt bombardate mai multe oraşe, printre care şi capitala Kiev.
Aici este o situaţie interesantă. SUA doresc continuarea acestui război din punctul de vedere al intereselor lor, iar Europa tace, în ciuda faptului că nu doreşte acest lucru. Şi concluzia? Se întâmplă ce spun Statele Unite. Într-un discurs Biden a vorbit şi despre Armaghedon, în sensul de "apocalipsă". SUA şi Marea Britanie au concentrat în Ucraina întregul arsenal prin intermediul NATO.
Experţii militari susţin că Europa, care se află în stare de război, şi chiar şi SUA nu mai au suficientă muniţie, au trimis-o, au consumat-o în Ucraina, muniţie distrusă de ruşi. Comentariul este poate exagerat, însă faptul că livrările Statelor Unite ale Europei în regiune sunt incredibile, este o realitate.
Drumul păcii trece prin Turcia
În acest timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat că preşedintele Erdoğan şi Putin se vor întâlni în capitala Kazastanului, Astana. Anterior, Erdoğan a cerut iniţierea de negocieri între Rusia şi SUA, Franţa, Germania şi Marea Britanie. "Cererea privind lansarea de negocieri ar putea fi discutată la Astana. Însă nu există nimic concret legat de acest subiect" a spus Peskov şi a adăugat că în privinţa continuării negocierilor dintre Rusia şi Ucraina în Antalya sau la Istanbul, totul poate fi posibil. Adică, dacă cei care au pornit războiul se hotăresc într-o zi să-l încheie, Turcia doreşte să găzduiască negocierile. SUA fac tot ce le stă în putinţă ca războiul să nu se termine, însă putem spune că ţara membră NATO care luptă sincer pentru pace în lume este Turcia, la fel ca şi liderul ei, Erdoğan. Sper ca Europa, care se confruntă cu o criză energetică şi de aprovizionare, să renunţe într-o zi să-şi tragă gloanţe în propriul picior şi să înţeleagă că drumul păcii şi stabilităţii trece prin Turcia, notează .sabah.com.tr.
(Traducerea Rador)