SUA în criză. Camioane cu soldați la Casa Albă. Scene ca în teatrele de război. Video
- Mihnea Talau
- 2 iunie 2020, 14:03
Mai multe camioane militare pline cu soldați înarmați până în dinți au fost surpinse, marți, în apropiere de Casa Albă, informează CNN.
Mai multe camioane militare pline cu soldați înarmați până în dinți au fost surpinse, marți, în apropiere de Casa Albă, informează CNN.
Scene parcă din teatrele de război puteau fi văzute pe străzile din capitala SUA, Washington. Președintele american Donald Trump a cerut cu fermitate intervenția armatei pentru a pune capăt revoltelor care au izbucnit după moartea lui George Floyd.
De altfel, forțele de securitate au intervenit și luni seara și au tras cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc în protestatarii pașnici din zona Casei Albe pentru a degaja perimetrul și a-i permite președintelui Donald Trump să meargă, pe jos, la Biserica ST John.
Pe de altă parte, pe lângă manifestanți pașnici, demonstrațiile au fost marcate de noi violențe și acte de vandalism atât în Los Angeles, cât și în New York, dar și în alte orașe americane, în ciuda instituirii stării de asediu.
Deși a condamnat violențele și actele de distrugere, contracandidatul democrat Joe Biden l-a acuzat pe Trump că folosește armata împotriva poporului american.
De câteva zile, marile orașe americane se află sub împeriul violețelor, înregistrându-se morți, răniți și arestări.
George Floyd este bărbatul afro-american aflat în centrul amplelor proteste din Statele Unite. El a murit din cauza „asfixierii, în urma menținerii unei presiuni constante”, a anunțat avocatul familiei, Ben Crump, potrivit CNN.
George Floyd a murit în seara zilei de 25 mai, la Minneapolis, după ce un polițist și-a ținut genunchiul pe gâtul bărbatului timp de opt minute și 46 de secunde. Când a venit ambulanța, Floyd era deja mort, susține avocatul familiei. „George a murit pentru că avea nevoie să respire. Avea nevoie de o gură de aer”, a explicat avocatul.
Autopsia independentă a fost cerută de familie în condițiile în care institutul public de medicină legată a anunțat că nu există „dovezi fizice” care să susțină diagnosticul unei „asfixii de natură traumatică sau al unei strangulări”.
Polițistul ucigaș a fost în cele din urmă arestat, fapt care nu a estompat amplele proteste din SUA.