SUA, decizia care va zgudui lumea. Trump s-a săturat

SUA, decizia care va zgudui lumea. Trump s-a săturatSUA. Sursa foto: Pixabay

Marco Rubio a anunțat că Statele Unite putea înceta eforturile de mediere a unui acord de pace între Rusia și Ucraina în următoarele zile, dacă nu apar semne clare de progres.

Secretarul de stat american a subliniat că administrația Trump are alte priorități globale și nu poate continua acest efort la nesfârșit.

Rubio: Trebuie să mergem mai departe

Vorbind la Paris, după o serie de întâlniri cu lideri europeni și ucraineni, Rubio a explicat că decizia privind viitorul negocierilor trebuie luată rapid.

„Trebuie să determinăm în zilele următoare dacă pacea este fezabilă sau nu, iar dacă nu este posibilă, trebuie să mergem mai departe. Statele Unite au și alte priorități”, a spus el, potrivit reuters.

Rubio a adăugat că președintele Donald Trump este încă interesat de un acord, dar este dispus să renunțe la acest efort dacă nu există perspective imediate de succes.

Negocierile de la Paris

Negocierile de la Paris. Sursa foto: x.com

Rolul Europei în negocieri

Secretarul de stat american a evidențiat importanța implicării Marii Britanii, Franței și Germaniei în procesul de mediere, descriind ideile lor ca fiind „utile și constructive”.

„Cred că Marea Britanie, Franța și Germania ne pot ajuta, pot face lucrurile să avanseze și ne pot aduce mai aproape de o rezolvare”, a declarat Rubio.

Discuțiile de la Paris au fost primele care au reunit la aceeași masă oficiali americani, europeni și ucraineni, marcând un moment important în coordonarea aliaților.

Macron: Aceeași dorință de pace

Președintele francez Emmanuel Macron a salutat reuniunea ca fiind „pozitivă și constructivă”, subliniind că toți participanții împărtășesc dorința de a obține o pace justă și durabilă.

„Ceea ce este nou este că astăzi, la Paris, Statele Unite, Ucraina și europenii s-au reunit în jurul aceleiași mese pentru a discuta despre modalitățile de a obține o pace justă și durabilă”, a spus acesta.

Macron a anunțat că discuțiile vor continua săptămâna viitoare la Londra, subliniind că „o coordonare între aliați este crucială”.

Frustrările administrației Trump

Comentariile lui Rubio reflectă frustrările crescânde ale administrației Trump legate de lipsa de progres în negocieri.

Deși Trump promisese în campania sa electorală să pună capăt războiului în primele 24 de ore la Casa Albă, această promisiune a fost moderată după preluarea mandatului, pe măsură ce obstacolele au devenit tot mai evidente.

„Nu vom continua cu acest efort săptămâni și luni la rând. Trebuie să stabilim foarte repede dacă acest lucru este realizabil sau nu în următoarele câteva săptămâni”, a adăugat Rubio.