SUA au trimis în Ucraina arme și muniții confiscate din Iran
- Nicolae Comănescu
- 12 aprilie 2024, 07:20
SUA au livrat Ucrainei arme de calibru mic și muniție care au fost confiscate în timpul transportului efectuat de forțele iraniene pentru rebelii susținuți de Teheran din Yemen, au dezvăluit ieri surse militare americane. Transferul a fost efectuat săptămâna trecută, într-un moment în care Ucraina suferă de un deficit semnificativ de muniții, iar legiuitorii republicani din Congresul Statelor Unite continuă să blocheze noi finanțări de ajutor, dar nu a reușit să satisfacă nevoia Kievului de elemente esențiale, cum ar fi artileria și muniția de apărare aeriană.
"Administraţia SUA a transferat forțelor armate ucrainene peste 5.000 de AK-47, mitraliere, puști de precizie, RPG-7 și peste 500.000 de cartușe de 7,62 mm", a declarat joi Comandamentul Central al SUA (CENTCOM). "Aceste arme vor ajuta Ucraina să se apere împotriva invaziei ruse" și sunt suficiente pentru a echipa o brigadă, a afirmat aceeași sursă.
Ce arme au livrat SUA în Ucraina
Armele și muniția în cauză au fost confiscate între mai 2021 și februarie 2023 de pe patru "nave apatride", în timp ce livrările erau transferate de la Garda Revoluționară din Iran rebelilor Houthi din Yemen, a mai afirmat CENTCOM. "Administraţia a dobândit proprietatea asupra acestor muniții pe 1 decembrie 2023, prin cereri de confiscare civilă din partea Departamentului de Justiție", a afirmat acesta. Washingtonul efectuase deja un transfer similar către Ucraina la începutul lunii octombrie, livrând 1,1 milioane de cartușe de 7,62 mm care au fost confiscate de la forțele iraniene în drum spre Yemen.
Dar finanțarea pentru artileria vitală și pentru muniții de apărare aeriană destinate Ucrainei a fost blocată în Congres de republicani de anul trecut, fiind în joc un pachet de sprijin de 60 de miliarde de dolari (55,2 miliarde de euro).
Secretarul apărării american, Lloyd Austin, a depus ieri mărturie în Senat, spunând că, dacă Washingtonul nu își va îndeplini angajamentul față de Kiev, va încuraja inamicii Americii. "Ar fi un semnal potrivit căruia Statele Unite nu sunt un partener de încredere și acest fapt i-ar încuraja pe autocrații din întreaga lume să facă genul acesta de lucruri pe care le-a făcut Putin", a declarat acesta.
Tot ieri, secretarul de stat Antony Blinken, într-o declarație comună cu omologul său britanic, David Cameron, a declarat că este "imperativă" obţinerea "cât mai repede posibil" de către Camera Reprezentanților a unui vot privind ajutorul destinat Ucrainei. "Știm de ce au nevoie și știm ce este potrivit pentru noi. Știm că dacă le vom oferi ucrainenilor sprijinul pe care îl merită, ei vor putea câștiga acest război", a declarat Cameron. (Articol de Ana Meireles, jurnalistă)
sursa: RADOR RADIO ROMÂIA / dn.pt