Stuffish 2009: prinde peştele şi lasă-l!

Primul concurs de pescuit sportiv „catch and release” din Deltă atrage atenţia asupra ravagiilor produse de pescuitul industrial.

Peste 150 de ştiuci au fost graţiate (pupate şi eliberate în apă) după ce au făcut cunoştinţă cu lan setele profesioniştilor înscrişi la primul concurs de pescuit sportiv de tip „catch and release” din Delta Dunării, organizat în weekend, la Holbina. Stuffish 2009 a adunat campioni naţionali şi internaţionali la pescuit sportiv, care şi-au măsurat forţele cu câţiva „peşti mari” ai scenei publice, printre care Mugur Mihăescu, Liviu Mihaiu sau Mircea Daneliuc.

De-a lungul celor trei manşe ale concursului, înainte de a fi sărutată şi eliberată, fiecare ştiucă prinsă a fost măsurată şi fotografiată. Printre ele s-a numărat şi „o frumuseţe” de 7 kilograme, declarată cea mai „grasă” captură a zilei.

Vântul le-a dat ceva de furcă pescarilor, care nu s-au descurajat însă: „A fost un concurs greu, chiar şi comparativ cu un campionat naţional, din cauza con diţiilor meteo şi a vegetaţiei din apă”, mărturiseau ieri învingătorii, Andy Arif şi Laurenţiu Andronic, membrii echipei naţionale de spinning.

Nu mai are balta peşte

Concursul nu a reprezentat doar un prilej pentru pescuit. „Prin această competiţie vrem să atragem atenţia asupra ravagiilor pe care le-au făcut şi le fac pescuitul industrial şi braconajul la scară largă din Delta Dunării”, a arătat Mădălin Muşatescu, vicepreşedintele Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, adăugând că foarte mulţi localnici deţin aparate electrice pentru pescuit care afectează ecosistemul.

„Pe localnici trebuie să-i facem să înţeleagă faptul că există o alternativă mult mai bună de a face bani - pescuitul sportiv si ecoturismul”, susţine şi Liviu Mihaiu, fostul guvernator al Deltei Dunării.

În sat, la Jurilovca, pescarii nu sunt interesaţi de concursul de la Holbina şi îşi omoară timpul la o ţuică în cârciuma locală. Ei aşteaptă cu interes luna iunie, când se încheie perioada de prohibiţie. La fel şi Pavel, pescar cu vechime de 20 de ani. „Dar, oricum, nu mai are balta peşte”, oftează adânc Pavel, dându-le parcă un răspuns celor care au venit la Stuffish 2009. „De la an la an e din ce în ce mai rău”, adaugă el trist.

Pavel îşi aduce aminte cu nostalgie de bărcile pline cu peşte de altădată care au dispărut de când e „poluarea pe Dunăre”. El are şi dovezi: apele sunt pline de peşti morţi pe margine. Cum să mai fie pescuitul ce era cândva?

EVAZIUNE ŞI BRACONAJ

De ce n-are ursul coadă...

„Mai bine de 15% din ce se pescuieşte în Deltă e braconaj, iar 80% din afacerile cu peşte reprezintă evaziune fiscală”, arată Mălin Muşatescu, de la Salvaţi Dunărea şi Delta. Statistici oficiale nu există, pentru că nu e nimeni interesat să facă curăţenie, nici măcar cele 6 organisme cu atribuţii de control în Deltă, între care Poliţia de Frontieră, Garda de Mediu şi Jandarmeria, adaugă acesta. Cifrele vorbesc de la sine.

Din cele 855 de dosare penale întocmite în perioada 2005–2007, doar 25 au fost trimise în instanţă. O singură persoană a fost condamnată la un an de închisoare, iar alte 25 de persoane au primit amenzi penale. Pe lângă avalanşa de NUP-uri, 182 de dosare au rămas nesoluţionate. Întrebat cum are de gând să facă ordine în Rezervaţie, ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat că se gândeşte la înfiinţarea unui singur organism care să aibă atribuţii de supraveghere în Deltă, după modelul rangerilor.