Medicii de la Spitalul Colentina au făcut un studiu unic în lume, în privinţa pacienţilor cu forme grave de infectare cu Covid-19, ei reuşind să stabilească o legătură între evoluţia negativă a bolii şi nivelul proteinei S.
Prof. dr. Cristian Băicuş de la spitalul Colentina din București a dat detalii despre rezultatele studiului.
„A fost ideea colegului meu pneumolog Marius Balea, care într-o zi m-a sunat și mi-a zis că lui i se par trombozele mult prea importante, procesul acesta de tromboză, și a căutat niște cauze la pacienți, timp de două luni cât a durat studiul. Am recrutat 91 de pacienți și am arătat că proteina S este într-adevăr scăzută la acești pacienți. Încercăm să rechemăm din cei 91 cât mai mulți să le dozăm din nou proteina S. Vreo 20 au decedat, deci nu avem cum să-i chemăm”, a explicat medicul.
Vor fi rechemați pacienții?
Zeci de pacienţi vindecaţi de Covid 19 ar putea fi chemaţi înapoi la spital pentru noi analize.
„Deocamdată am reușit să dovedim că pacienții, cu cât au simptome mai grave, cu atât au proteina S mai scăzută. Întrebarea este dacă această proteină scade din cauza infecției și a procesului de tromboză sau e invers, dacă proteina este scăzută, poate din cauze congenitale, din cauza asta se pot produce trombozele. Asta vrem să arătăm.
Neavând un nivel bazal, vom încerca să îi convingem să vină la spital să le dozăm din nou proteina S. Dacă e normală însemnă că a fost scăzută din cauza bolii. Dacă însă e în continuare scăzută înseamnă că proteina S a fost scăzută congenital și putem să știm care pacienți au un risc mai mare.
Am avut si eu Covid-19, am fost minim simptomatic. Am avut o simptomatologie asemănătoare unei răceli uzuale. Anticorpii mi-au scăzut după vreo 3-4 luni. Afectarea gravă, care poate să te omoare, poate să apară de la ziua a opta până la ziua a 12-a”, a mai spus prof. dr. Cristian Băicuş la antena3.ro.
Studiul-pilot al medicilor bucureșteni a fost remarcat și de cercetătorii olandezi, potrivit televiziunii.