Comunitățile fac diferența. Studenții vor fi informați cu privire la virusul HIV
- Cristian Tanase
- 2 decembrie 2019, 16:37
În România trăiesc aproape 16.000 de persoane infectate cu HIV și, numai în primele 6 luni ale acestui an au fost diagnosticate 315 persoane. La nivelul Capitalei, până la sfârșitul lunii septembrie au fost depistate 172 de noi cazuri de HIV la persoanele cu vârsta peste 14 ani și 4 cazuri cu HIV la persoanele sub 14 ani. În acest context, Asociația NEOS cu sprijinul Uniunii Naționale a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) realizează o campania de informare în rândul studenților cu privire la infecția cu HIV.
Mesajul campaniei din acest an este cel propus de Programul Comun al Națiunilor Unite privind HIV/SIDA „Comunitățile fac diferența", o importantă oportunitate pentru a recunoaște rolul esențial pe care comunitățile l-au avut și continuă să îl aibă în lupta împotriva SIDA la nivel internațional, național sau local. Vorbim în România atât de comunități, în sensul de cetățeni ai unei localități, dar și de comunități în sensul de grupuri de persoane, activiști, pacienți, medici, organizații, care au dus mai departe lupta împotriva HIV/SIDA.
Campania „Comunitățile fac diferența” desfășurată de Asociația NEOS cu sprijinul UNOPA, pe lângă informarea studenților cu privire la infecția cu HIV, pe data de 4 decembrie în Campusul Arcaa Vitan Village din Capitală, voluntarii Asociației NEOS vor realiza o informare celor aproximativ 2.000 de studenți din campus: distribuirea de tricuouri, prezervative și materiale informative pe tematică HIV, invitație la testare, mesaje de prevenire și alte evenimente publice. Voluntarii prezenţi la activitate vor oferi informaţii suplimentare celor care solicită acest lucru.
Totodată, mesajele campaniei din acest an se concentrează pe promovarea testării HIV ca mijloc principal de prevenire și control al infecției cu HIV.
„În primul rând, societatea ar trebui să nu mai stigmatizeze aceste persoane. Multe suferă mai mult din cauza discriminării decât a infecției în sine, ceea ce este foarte trist. A-ți cunoaște statutul HIV este primul pas spre tratament, prevenire și acces la servicii de suport. Datorită progreselor privind medicamentele anti HIV, dacă virusul este descoperit suficient de devreme, nu va avea aproape niciun impact asupra vieții zilnice, poți avea o stare de sănătate bună și poți deveni nedetectabil, prevenind astfel transmiterea virusului”, a declarat Cristian Tănase, președinte Asociația NEOS
Testarea HIV în România este gratuită, dacă se solicită testul HIV la Direcția de Sănătate Publică din fiecare județ.
Conform datelor de la nivelul Compartimentului de Monitorizare al Infecţiei HIV/SIDA de la nivelul INBI Matei Balş, în România trăiau la 30 iunie 2019 un număr de 15. 999 persoane infectate cu HIV, iar în primele 6 luni ale anului s-au diagnosticat cu HIV/SIDA un număr de 315 persoane.