Taberele studențești ce se desfășoară pe toată perioada verii în stațiunea Costinești pun în pericol viața studenților, care s-au îmbolnăvit pe capete. Uniunea Națională a Studenților din România trage un semnal de alarmă operatorilor economici acreditați pentru a furniza servicii de masă și cazare în cadrul Programului Naţional "Tabere Studențești" să nu mai contracteze restaurantul Vraja Mării pentru viitoarele tabere studențești, după ce recent Protecția Consumatorilor a închis restaurantul și l-a amendat pe proprietar cu suma de 35.000 de lei pentru depozitarea alimentelor în condiții improprii, acest fapt fiind sesizat de către autorități după ce un grup de studenți a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma servirii mesei la restaurantul în cauză.
„Considerăm inadecvat faptul că în anul 2018 se poate ajunge la situații în care colegi de-ai noștrii să aibă de suferit din pricina neglijenței și nepăsării anumitor operatori economici”, a declarat Vlad Dediu, președinte UNSR.
Anul trecut, Uniunea Națională a Studenților din România a atenționat CCS Brașov cu privire la unele nereguli prezente în cadrul Complexului Vraja Mării, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizație. Reprezentanții UNSR arată că buna funcționare a taberelor studențești trebuie să fie interesul principal al Caselor de Cultură ale Studenţilor. UNSR subliniază faptul că Ministerul Tineretului și Sportului prin Casele de Cultură ale Studenților trebuie să monitorizeze în viitor aceste disfuncționalități, precum și feedback-ul primit din partea participanților în taberele studențești. ”Subvenția pentru masă primită în tabere nu satisface nevoile participanților, aceasta fiind o problemă ce se poate rezolva printr-o mărire substanțială a sumei alocate pentru fiecare participant. Raportul calitate-preț al mâncării nu se poate încadra în subvenția primită pentru taberele studențești și astfel ajungem la probleme de sănătate datorită restaurantelor care nu reușesc să se încadreze în buget. De precizat este faptul că aceste subvenții nu pot să acopere cele 3 mese într-o zi de tabără. Această strategie de funcționare și dezvoltare a taberelor studențești trebuie adaptată nevoilor tinerilor.”