Stuart Pearce: "Nu ar fi un miracol dacă România s-ar califica"

Stuart Pearce: "Nu ar fi un miracol dacă România s-ar califica"

Stuart Pearce, antrenorul echipei Under 21 a Angliei, a declarat astăzi, la conferinţa de presă de dinaintea partidei retur a barajului de calificare la Campionatul European de anul viitor (mâine, ora 14.30, la Botoşani), că ambele echipe au şanse egale de calificare, cu toate că insularii s-au impus în primul meci, scor 2-1, pe teren propriu.

"Şansele sunt 50-50, cu toate că am câştigat în tur. Românii sunt excelenţi pe contra-atac, au demonstrat-o la Norwich, dar şi în celelalte meciuri pe tot parcursul preliminariilor. Principalul pericol pentru noi este Hora, dar şi ceilalţi jucători ofensivi sunt de calitate", a spus Stuart Pearce.

Selecţionerul englez a precizat că se aşteaptă la orice mâine, la Botoşani, chiar şi la lovituri de departajare. Emil Săndoi: "Ne gândim şi la penalty-uri"

"De doi ani, de când sunt la echipă, exersăm penalty-urile, deci consider că suntem pregătiţi de aşa ceva. Nu este o tragedie dacă ratăm calificarea, cum nici pentru români nu este. Nu ar fi un miracol dacă România s-ar califica. Au câştigat grupa de calificare, în timp ce noi am terminat pe locul 2", a mai spus fostul internaţional englez.

Ne puteți urmări și pe Google News

România a pierdut, sâmbătă, la Norwich, cu scorul de 1-2, iar dacă va reuşi să întoarcă scorul la Botoşani se va califica pentru a doua oară în istorie la un turneu final al Europenelor.