Stroe: PNL crede în continuare în soluţia anticipatelor. Nu excludem nicio altă variantă de guvernare, chiar şi tehnocrată

Stroe: PNL crede în continuare în soluţia anticipatelor. Nu excludem nicio altă variantă de guvernare, chiar şi tehnocrată

PNL susţine în continuare ideea organizării de alegeri anticipate, dar nu exclude nicio variantă de guvernare, inclusiv tehnocrată, a declarat azi purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

"PNL crede în continuare în soluţia alegerilor anticipate, însă mandatul cu care astăzi se va merge la consultările cu preşedintele României nu va exclude nicio altă variantă de guvernare, chiar şi a unei viitoare guvernări tehnocrate. Nu excludem nici soluţia unui guvern tehnocrat. În această situaţie, cea mai importantă condiţie pentru susţinerea unei asemenea guvernări este depolitizarea totală a întregului eşichier şi a tuturor nivelurilor instituţionale, practic depolitizarea totală a administraţiei. În termeni reali, aceasta înseamnă înlăturarea PSD şi a partenerilor săi de la toate nivelurile instituţionale, decizionale în această ţară", a spus Stroe, într-o conferinţă de presă, după şedinţa comisiei de unificare a PNL.

El a arătat că, în situaţia unei guvernări tehnocrate, este necesară depolitizarea totală a administraţiei, care să-i vizeze pe secretarii de stat, şefii de agenţii şi administraţii, prefecţii, directorii de instituţii deconcentrate.

"Există în aceste condiţii un pericol pe care trebuie să-l conştientizăm, cel al schimbării unui Guvern, dar a menţinerii unui sistem de putere. Din acest motiv, subliniem condiţia noastră de depolitizare totală până la ultimul nivel al administraţiei", a spus liberalul.

Potrivit lui Stroe, PNL subliniază nevoia urgentă ca viitorul Guvern să aibă un plan concret şi măsuri urgente care să răspundă solicitărilor venite din partea societăţii.

"Toate aceste măsuri înscrise în acest plan concret se subscriu şi trebuie decantate şi sintetizate apelului de schimbare a comportamentului politic în România, de înlăturare a flagelului corupţiei din zona deciziei instituţionale şi de asumare transparentă a obligaţiilor pe care statul le are în raport cu cetăţenii, putem vorbi de sănătate, educaţie, infrastructură şi multe alte domenii la care, din păcate, guvernele de până acum au restanţe", a afirmat purtătorul de cuvânt al liberalilor.

Ne puteți urmări și pe Google News