Strategii financiare pentru a evita plata ratelor bancare timp de un an. Explicaţiile unui fost ministru de Finanţe

Rate Sursa: Arhiva EVZ

Mii de români încearcă să-și gestioneze cheltuielile cât de mult, pentru a face față ratelor din ce în ce mai mari la bănci. Există însă o strategie financiară prin care se poate evita plata ratelor timp de un an.

Spre exemplu, dacă avem un credit de 250.000 de lei și o rată bancară lunară de 2.500 de lei, amânarea plății acestei rate pentru o perioadă de nouă luni ar aduce o dobândă totală de peste 10.000 lei. Practic, această dobândă se va împărți pe următoarele 60 de luni și rata, de fapt, va deveni 2.675 lei pentru următorii cinci ani.

La ce trebuie să fim atenți dac alegem această variantă

În acest sens, fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițeanu, a oferit explicații referitoare la ce opțiuni avem și la ce trebuie să fim atenți în cazul în care alegem să urmăm această cale.

„Sigur că cea mai bună soluție ar fi ca să ramburseze împrumutul, că nu se știe și cu dobânda de politică monetară, dacă nu va crește și va crește și ROBOR-ul. A doua într-adevăr, ar fi o restructurare. Dacă, într-adevăr, pentru beneficiarul creditului este o perspectivă ca să nu-și piardă locul de muncă.

Dar ar trebui și totuși să fie o negociere între bănci și client, sub supravegherea Băncii Naționale, pentru că băncile au încasat dobânzi foarte mari, au obținut anul trecut un profit de două-trei ori mai mari decât înainte de perioada de criză”.

Acesta a explicat că orice amânare înseamnă un risc, mai ales că nu știm ce se va întâmpla. Fostul ministrul al Finanțelor a mai explicat că există posibilitatea ca băncile să reducă dobânzile sau să nu mai urmărească ROBOR-ul din cauza depozitelor lor mari.

Cu toate acestea, dacă băncile nu împrumută aceste depozite, Banca Națională poate să le sancționeze prin impunerea unei dobânzi negative, deoarece băncile comerciale nu sunt autorizate să păstreze lichidități în cadrul propriu.

Ar putea să fie o altă poliță a băncilor de a merge pe plasarea de capital, de împrumuturi, pentru a nu rămâne cu lichiditățile. Şi băncile vor avea o problemă legat de lichidități, deplasarea lichidității", a spus în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN, Gheorghe Ialomițeanu.