Strategie americană la PSD. Ultima găselniță a lui Ciolacu

Strategie americană la PSD. Ultima găselniță a lui Ciolacu

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a apelat la serviciile unui consultant american pentru a stabili strategia politică a social-democraților.

El a căutat să aducă la partid o nouă echipă de consultanți în perspectiva alegerilor locale și parlamentare.

Potrivit Europa Liberă, consultantul american a venit cam de o lună și se va ocupa inclusiv de interpretarea sondajelor opinie. Un rol important în echipa lui Ciolacu îl are și consultantul politic Bogdan Popescu, care a lucrat cu mai mulți lideri PSD în ultimii 17 ani.

După preluarea puterii în PSD de noua echipă interimară, consultantul politic Bogdan Popescu a fost văzut des în biroul președintelui Camerei Deputaților, dar și în sediul din Kiseleff.

Chiar dacă este mai puțin cunoscut, având un profil aproape necunoscut opiniei publice, Bogdan Popescu este o veche cunoștință a social-democraților. Acesta a început să lucreze alături de PSD încă din 2003, când a fost consilierul lui Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanțe în guvernul Năstase.

După aceea, consultantul politic a trecut în echipa lui Mircea Geoană în perioada 2007 – 2009, apoi a lucrat pentru Victor Ponta. Colaborarea lui Bogdan Popescu continuă cu PSD prin intermediul lui Valeriu Zgonea în perioada când acesta ajunge numărul doi în PSD și președinte al Camerei Deputaților.

Printre contractele avute de Bogdan Popescu s-a aflat și cel cu actualul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău. Consultantul politic se află într-o relație cu deputata ProRomânia, Gabriela Podașcă, cei doi având împreună un copil.

„Bogdan Popescu a avut mână liberă să aducă la partid și un consultant din afara țării. El este cel care ne-a propus consultantul american, iar acesta se va ocupa de strategia politică a partidului. Colaborarea cu ei a început cam de o lună și se văd rezultatele. Consultantul american este cel care se va ocupa și de partea de sondaje, în special interpretarea datelor”, au declarat surse din conducerea PSD, anunță Europa Liberă, potrivit flux24.ro.

Informația privind consultantul american a fost confirmată pentru Europa Liberă de mai mulți lideri social-democrați. Potrivit acestora, au existat mai multe întâlniri de lucru în format restrâns la care a participat și consultantul american.

„Decizia în privința celor doi a fost luată la nivel central, iar contractele nu sunt la un nivel exagerat așa au făcut fostele conduceri cu consultanții. Sumele despre care discutăm sunt mult mai mici decât cele date de PSD anii trecuți”, au precizat surse din conducerea social-democraților.

Ne puteți urmări și pe Google News