Strategia PSD: Marcel Ciolacu dă înapoi! „Să nu facem un haos şi mai mare”
- Lucian Ionescu
- 18 mai 2020, 09:07
Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a afirmat, duminică seară, că acum nu este un moment oportun pentru un demers de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.
Ciolacu își motivează afirmația susținând că România este nepregătită pentru o astfel de acţiune „într-un asemenea haos". „Nu cred că este oportun în acest moment politic pentru PSD să pornească un demers de suspendare a preşedintelui. Cred că, după ce avem creionată o majoritate în Parlament, să depunem o moţiune de cenzură şi să avem creionat un program economic coerent până la alegerile viitoare", a declarat Ciolacu. Liderul social-democrat a afirmat, de asemenea, că este, de fapt, „o dovadă de maturitate politică".
„Nu cred că e în acest moment pregătită România pentru un asemenea demers. Mai ales într-un asemenea haos. Să nu facem un haos şi mai mare decât haosul existent. Trebuie să avem măsură. Fiecare om politic a plătit la un moment dat pentru excesele sale. Acum avem de a face cu un abuz de putere, categoric", a opinat Marcel Ciolacu, potrivit agerpres.ro