În ciuda repetatelor crize de tremurat, care ridică mari întrebări cu privire la starea ei de sănătate, Angela Merkel pare decisă să-și apere cu orice preț statutul de doamnă de fier a Europei și să conserve influența germană asupra UE.

Cu o mișcare machiavelică, cancelarul german amenință acum să cedeze stângii conducerea Uniunii Europene pentru a bloca mașinațiunile președintelui francez Emmanuel Macron. Cel puțin asta lasă să se întrevadă ultimele declarații făcute în Japonia. Prezentă la Osaka pentru a lua parte la summitul G20, Angela Merkel a declarat că se așteaptă ca unul din cei doi „candidați la conducerea” Comisiei Europene să câștige această poziție.

Evident, Angela Merkel se referă la candidatul pe care l-a sprijinit până acum, Manfred Weber (PPE), dar, suprinzător, și la spitzenkandidat-ul Partidului Socialiștilor Europeni- Frans Timmermans. Faptul că, în ciuda declarațiilor anterioare, Merkel nu-și mai afirmă sprijinul necondiționat pentru germanul Weber, reprezintă o schimbare evidentă.

Să fie vorba de o hotărâre luată deja în culise sau doar o propunere pentru a debloca negocierile? Mi-e greu să mă pronunț... Cert este, însă, că poziția de apărare a sistemului bazat pe spitzenkandidat pe care o adoptă astăzi Merkel, e o mișcare împotriva președintelui francez.

Chiar dacă Merkel nu l-a numit, lui îi este adresată acuzația lansată la Osaka. "Este clar că sistemul spitzenkandidat are un rol mai important decât au spus unii la ultimul Consiliu European". În vreme ce Macron a renunțat să o mai susțină pe Vestager, înfuriindu-i pe unii lideri din nou formata alianță Renew Europe, Merkel a lăsat să se înțeleagă că atât Weber, cât și Timmermans sunt încă în cărți și că o decizie ar putea fi luată cât de curând, poate chiar duminică noapte, când este programat la Bruxelles un nou summit al Consiliului European.

"Mă bucur că pare posibil ca acest lucru să se realizeze pe baza candidaților principali (spitzenkandidat). Și apoi vom vedea ce rezultă din el", a declarat Merkel Conform site-ului politico.eu, declarațiile lui Merkel sugerează că s-a ajuns la o soluție. Și nu e singurul indiciu în acest sens.

„Unii oficiali și diplomați din UE au sugerat că aranjamentul politic ar putea însemna numirea lui Timmermans ca președinte al Comisiei. Acest lucru îi va permite lui Weber să candideze la funcția de președinte al Parlamentului European. Tot un reprezentant al PPE va fi ales, de asemenea, în funcția de președinte al Consiliului”.

Schimbarea de strategie a lui Merkel se explică prin faptul că s-a convins că Manfred Weber nu va avea suficientă susținere în Consiliul European pentru a deveni președinte al Comisiei. Nici soluția Timmermans nu este, însă, prea simplu de impus. Socialistul olandez, cunoscut pentru viziunile lui nepopulare în ceea ce privește imigrația, se va confrunta cel mai probabil cu o opoziție cumplită în Consiliul European din partea unor țări ca Polonia, Ungaria și Italia.

Mai ales că Timmermans este cel care i-a acuzat pe unguri și polonezi că subminează statul de drept. Pentru a câștiga numirea Consiliului, viitorul președinte al Comisiei trebuie să obțină voturile a 22 de țări din cadrul UE, în condițiile în care acestea reprezintă cel puțin 60% din populația europeană, deci, cumva, Timmermans are șanse să treacă acest hop.

Dacă varianta Timmermans iese câștigătoare, cel mai mult vor avea de suferit Macron și aliații săi. Oferind funcția de Președinte al Comisiei Europene unui socialist, Merkel pune practic bazele unei majorități parlamentare formate din Partidul Popular European, Partidul Socialiștilor europeni și Verzi, lăsându-i pe liberalii lui Macron în afara discuțiilor.

O dovadă în acest sens este că, la Osaka, Merkel n-a făcut nicio referire la Renew Europe, noul grup parlamentar format din partidul lui Macron, En Marche, USR-PLUS și vechiul grup al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa. Soluția de compromis cu socialiștii găsită de Merkel este pe cât de abilă, pe atât de imorală.

A oferi președința Comisiei Europene unui socialist, după ce europenii, în majoritatea lor, au votat pentru dreapta, este nu numai o sfidare a alegătorilor, dar mai ales un mod de a pune paie pe foc. Mai ales că socialiștii sunt printre marii înfrânți în alegeri.

Chiar dacă Germania reușește și de această dată să-și facă jocurile, următorii ani se anunță extrem de agitați. Și nu numai pentru că Timmermans va fi contrat în permanență de polonezi, unguri și italieni, ci și pentru că Germania tocmai și-a mai făcut niște dușmani puternici.