CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, menţine deschise toate secţiile de cale ferată, însă circulația feroviară este adaptată la condiţiile meteo nevavorabile, la această oră fiind înregistrate temperaturi negative la nivelul şinei cuprinse între -9 şi -20 de grade, în anumite judeţe fiind semnalate şi intensificări ale vântului sau ninsori. Zăpada a ajuns să aibă aproape doi metri pe ruta Megidia-Tulcea, potrivit reprezentanţiilor CFR Călători.
În jumătatea de sud a ţării, pe anumite intervale de staţii este necesară înscrierea în circulaţie doar a trenurilor tractate cu locomotive Diesel, iar pe intervalul Buzău Făurei (fir I) se menţine restricţia de viteză de 50km/h. Toate aceste măsuri sunt necesare din considerente de siguranţă şi pentru continuitate în traficul feroviar pe întreaga reţea. La nivelul celor 8 regionale feroviare se acţionează în continuare în regim de permanență, cu personal pentru deszăpezire și cu un număr de 32 pluguri de zăpadă. În cursul nopții de 11/12.01.2017 s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire și cu personal de specialitate pe următoarele secții de circulație: Pe secția Urziceni – Slobozia cu un plug de zăpadă; Pe secția Fetești – Lehliu cu două pluguri de zăpadă cuplate; Pe secția Făurei – Țăndărei cu un plug de zăpadă; Pe secția Fetești – Slobozia cu un plug de zăpadă; Pe secția Tulcea – Medgidia cu un plug de zăpadă.
CFR SA menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare. În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic.
Călătorii sunt rugaţi să consulte permanent site-urile operatorilor de transport feroviar de călători pentru informații actualizate despre trenurile înscrise în circulație sau despre trenurile anulate: CFR Călători (operator național) http://www.cfrcalatori.ro/ SC Regiotrans SRL Brasov (operator privat) http://www.regiotrans.ro/anunturi/ SC Interregional SRL (operator privat) http://www.viaterraspedition.ro/ SC Transferoviar Calatori SRL (operator privat) https://www.transferoviarcalatori.ro/ SC Softrans SRL (operator privat) http://www.softrans.ro/
Informaţii în timp real despre localizarea exactă a unui tren aflat în circulaţie puteţi afla de pe site-ul www.cfr.ro - domeniul Trenul meu (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren) Trebuie doar să introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi astfel date în timp real despre ce staţie urmează, dacă aveţi sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire la destinaţie.
Filmare: intervenţia cu plugul pentru deszăpezire pe secţiei CF Tulcea-Medgidia, în noaptea de 11/12 ianuarie 2017 (staţia CF Turnişor)