Lupta pentru înarmare nucleară are o lungă istorie și a reprezentat o probă a supremației marilor puteri. Una dintre filele ei se referă la guvernul SUA, care a făcut experimente cu plutoniu pe oameni, fără ca aceștia să știe. Totul a făcut parte din controversatul Proiect Manhattan, care a vizat dezvoltarea fără precedent a armelor nucleare. Americanii aveau ambiția să construiască prima bombă atomică din lume înaintea naziștilor.
În istoria recentă, Proiectul Manhattan este considerat o demonstrație de forță aproape la fel de costisitoare ca și aselenizarea. Peste 125.000 de persoane au lucrat intens pentru a construi prima bombă atomică înaintea germanilor.
Lupta pentru întâietate
Părintele bombei atomice a fost fizicianul american Robert Oppenheimer, șeful Laboratorului Los Alamos, conducătorul Proiectului Manhattan din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care a girat dezvoltarea primelor arme nucleare utilizate în bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki.
La mijlocul deceniului 4, SUA domina lumea la capitolul cercetării în domeniul dezvoltării armelor atomice și cunoașterea aprofundată a materialelor radioactive. La doar 10 ani de la descoperirea plutoniului, Proiectul Manhattan era foarte aproape de a crea o bombă atomică funcțională, notează War History. Dar nu se făcuseră progrese și în ceea ce privește manipularea în siguranță a acestor materiale. Această lipsă de înțelegere a determinat cercetătorii care participau la acest proiect să injecteze oamenii cu plutoniu, fără ca aceștia să știe, pentru a studia efectele.
Einstein l-a avertizat pe Roosevelt cu privire la bomba atomică a naziștilor
Proiectul Manhattan este numele principalului program american de cercetare și dezvoltare care a produs arme atomice funcționale. A început oficial în 1942, dar cercetări similare existau încă de la sfârșitul anilor 1930.
Franklin D. Roosevelt
SUA a luat în serios ideea armelor atomice în 1939, când președintele Franklin D. Roosevelt a primit scrisoarea Einstein – Szilárd de la fizicienii maghiari, semnată de Albert Einstein, prin care America era avertizată cu privire la o posibilă dezvoltare a armelor atomice de către germani.
Deși este renumit pentru dezvoltarea bombei atomice, Proiectul Manhattan a cuprins și o serie de modalități diferite de cercetare. O mare parte a proiectului a fost legată de dezvoltarea și producția incredibil de complexă a armelor în sine, dar s-a dat prioritate și studierii efectelor asupra sănătății a materialelor radioactive utilizate în proiect.
Injecțiile cu plutoniu la oameni
Unele dintre efectele negative ale radiațiilor erau deja cunoscute încă dinainte de demararea Proiectului Manhattan, însă măsurile de precauție erau destul de relaxate. În cele din urmă, câteva incidente și expunerea continuă a unor cercetători la materiale radioactive a stârnit o îngrijorare legitimă. În plus, cantitățile mari de materiale radioactive utilizate au dus la contaminarea pe scară largă a oamenilor din afara unităților de cercetare.
Pentru a stabili cu precizie cu ce pericole se confruntau, cercetătorii au demarat o serie de studii cu privire la efectele radiațiilor. Pentru început, au fost efectuate studii de toxicitate asupra plutoniului pe șobolani, dar acestea s-au dovedit în scurt timp neconcludente. Astfel, s-a luat decizia de a trece la experimentele umane, care au început în 1945.
Deoarece se știa puțin despre plutoniu în afara cercurilor științifice și pentru ca totul să rămână strict secret, s-a decis că subiecții testului uman nu vor fi informați despre studii. Un total de 18 oameni, cu vârste cuprinse între 4 și 69 de ani, au fost injectați cu plutoniu din 1945 și până în 1947. Fiecare subiect implicat în studiu fusese diagnosticat cu o boală terminală.
Cazul unui bolnav de cancer injectat cu radiații
Unul dintre subiecții studiului a fost Albert Stevens, un zugrav din Ohio trecut de 50 de ani. El a ajuns la un spital despre care se credea că tratează bolnavii de cancer. I s-a spus că nu are nicio șansă de supraviețuire. Experții au sugerat să se efectueze o gastroscopie pentru a se asigura că diagnosticul este corect, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
Din cauza bolii de care suferea, Stevens a fost injectat, fără să știe, cu plutoniu. Înainte de operația prin care se încerca eliminarea cancerului, Stevens a fost injectat cu o doză neobișnuit de mare de radiații, mai mult decât suficientă pentru a pune viața unui om în pericol. I-au fost prelevate probe de scaun și urină pentru analiză. Stevens a suferit o operație complexă pentru extirparea cancerului, care a vizat mai multe părți ale corpului său intrate în metastază.
Rămășițele umane cu plutoniu, oprite în secret de americani
Când s-a analizat o parte din materialul tumoral îndepărtat din corpul lui Stevens, experții au fost uimiți să descopere că pacientul nu a avut niciodată cancer, ci doar un ulcer gastric avansat. În ciuda acestui fapt, el nu a fost niciodată informat despre cercetarea radicală din care a făcut parte fără să știe și i s-a transmis că recuperarea sa a fost extraordinară.
În mod surprinzător, Stevens a trăit până în 1966, când a murit la 79 de ani din cauza unei boli de inimă. Rămășițele sale incinerate au fost colectate în secret de către Departamentul Energiei pentru analize și nu au mai fost returnate. Dintre toți subiecții implicați în studiile de injectare a plutoniului în oameni, Stevens a primit cea mai mare doză de radiații. Dintre cei 18 subiecți supuși experimentului, 8 au decedat după 2 ani de la injectare ca urmare a unor probleme de sănătate preexistente. Niciunul nu a murit în urma experimentelor.