Timp de trei zile, strada Armenească din București se transformă în spațiu expozițional și loc de distracție pentru întreaga familie, adunând laolaltă artiști, meșteșugari și membrii comunităților armenești, evreiești, romă, grecești și italiene.
Festivalul debutează vineri, 2 august, cu o serie de concerte, expoziții, ateliere creative și piese de teatru pentru copii. De asemenea, în fiecare zi de festival, veți putea degusta preparate tradiționale armenești: de la kebapul cu vișine la vospov kufte (chiftele din linte roșie), de la vinul de rodii și până la prăjitura oficială a festivalului, o creație special realizată de Zobuian. O premieră la Festivalul Strada Armenească o reprezintă și cele două prezentări de modă, una de costume tradiționale din vestul Armeniei - pe 2 august, și o alta ce aduce în prim plan creații moderne ce includ elemente, broderii și motive tradiționale armenești, de pe 3 august.
Programul de scenă
Vineri, 2 august
ora 17.45 – Ansamblul Vardavar Miko&Crew
ora 18.30 – Teryan Center – Fashion Show ora 19.00 – Taraful Frații Cocoș
ora 20.00 – Ansamblul Asteria, Ansamblul Kymata și Antonia Cojocaru
ora 21.00 – Acropolis Band
Sâmbătă, 3 august
ora 17.30 – Soprana irina Moșcu Velciu și pianistul Roman Manoleanu
ora 18.00 - Teryan Center – Fashion Show
ora 18.15 – Ansamblul Hayakaghak
ora 18.45 - Teryan Center – Tradiții de Nuntă
ora 19.15 – Karin Folk Dance and Song Group
ora 20.00 – Valeria Stoica
ora 21.00 – The Motans
Duminică, 3 august
ora 17.30 – Trupa Hora și Corul Hazamir
ora 18.00 – Trupa Haverim Bucharest Klezmer Band & Maia Morgenstern
ora 19.00 – Moonlight Breakfast
ora 20.00 – Mahala Raia Banda
ora 21.00 - Karin Folk Dance and Song Group
Bansky la Arcul de Triumf
Până pe 27 octombrie, între orele 12.00-22.00, sunteți invitați în interiorul Arcului de Triumf, la expoziția „The Art of Bansky”. Plecată, în 2016, din Istanbul și găzduită la Paris (încă deschisă), Amsterdam, Londra, Roma, Berlin, Tel Aviv, Toronto, Montreal, Milano, expoziția cuprinde peste 50 de tablouri, fotografii și șabloane, realizate după originalele Banksy. Printre acestea se regăsesc celebrele graffiti „Fata cu balonul”, „Fata care îmbrățișează bomba”, „Copiii polițiști” sau „Huliganul cu flori”. Finalul expoziției se poate încheia pe terasa Arcului de Triumf de unde veți putea vedea altfel, Bucureștiul. Biletele se pot achiziționa de la casierie.
Rapsodie de Vară în Capitală
Vineri, 2 august, de la ora 20.00, sunteți invitați în Grădina Sticlarilor din Capitală, pentru a-i asculta pe tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu (foto) din cadrul PercussionEscu, singura formație camerală de percuție din România. Direcția muzicală pe care aceștia o propun publicului se află la granițele a trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasiccontemporan.
Sibiu. „Cântecele Munților”
Din 31 iulie până pe 6 august, Sibiul găzduiește cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”. Protagoniști sunt interpreți de renume ai cântecului popular românesc, alături de ansambluri din Canada, Macedonia, Serbia, Ucraina, Cipru, dar și din România: „Bihorul” – Oradea, „Timișul” – Timiș, „Arcanul” – Fundu Moldovei, Fanfara din Turnișor, Școala de Dans „Ioan Macrea”, „Mărginimea”, „Ardealul”, „Ceata Junilor” – Sibiu, „Veteranii Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.
Iași. Sărbătoarea Diasporei
Sâmbătă și Duminică, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața Primăriei, sunteți invitați la a II-a ediție a evenimentului „Iașul, acasă pentru cei plecați”. Sâmbătă, 3 August, la ora 18.00, îi puteți întâlni pe poeții Adi Cristi, Ștefania Hănescu, Dominic Eduard Roca și Alexandra Țabără, care vor susține recitaluri extraordinare de poezie, iar la ora 19.00, puteți asculta un concert de muzică corală susținut de corul de copii „Angeli”. Duminică va avea loc un alt recital extraordinar de poezie semnat de poeții: Vasile Popa Homiceanu, Paul Gorban, Iulia Raicu, Lucian Bălan, dar și un concert susținut de Corul „Mira”.