Stolojan prim-ministru, Blaga primar al Capitalei

Daca au reusit sa aduca Alianta la putere, pot face acelasi lucru si cu PD-L. Astfel se gandesc democrat-liberalii care vor sa relanseze tandemul Traian Basescu, presedinte - Theodor Stolojan, premier. Stabilirea cuplului presedinte-premier ii lasa lui Vasile Blaga loc liber doar pentru Primaria Capitalei.

Varianta, luata in discutie de ceva vreme de liderii PD-L, este sustinuta si de un studiu de uz intern potrivit caruia romanii vor refacerea tandemului care a adus, in urma cu patru ani, succesul electoral al Aliantei, sustin surse din partid. Potrivit acestora, Vasile Blaga, care, inainte de fuziunea PD-PLD, era creditat cu cele mai mari sanse pentru a prelua conducerea unui guvern democrat, este luat in calcul acum pentru postul de primar general al Capitalei. Aceasta in situatia in care nici Adriean Videanu, nici Liviu Negoita - care beneficiaza de o cota electorala ridicata - nu-si doresc sa conduca Administratia Bucurestiului pentru urmatorii patru ani.

Daca in cazul lui Traian Basescu lucrurile sunt clare, liderii PD-L comunicand ca presedintele va fi sustinut pentru un nou mandat la Cotroceni, anuntul ca Theodor Stolojan este viitorul premier ar urma sa fie facut abia dupa alegerile locale.

Traian Basescu - presedinte si Theodor Stolojan - premier este in acest moment tandemul pe care PD-L il considera cel mai potrivit pentru a-i asigura victoria in alegeri.

Varianta, luata in discutie de ceva vreme de liderii democrat-liberali, este sustinuta si de un studiu  de uz intern potrivit caruia romanii vor refacerea tandemului care a dus, in urma cu patru ani, la succesul electoral al Aliantei, sustin surse din partid.

Potrivit acestora, Vasile Blaga, care, inainte de fuziunea PD-PLD, era creditat cu cele mai mari sanse pentru a prelua conducerea unui guvern democrat, este luat in calcul acum pentru postul de primar general al Capitalei.

„Cam inspre aceasta se indreapta lucrurile, dar bineinteles nu sunt batute inca in cuie”, ne-a declarat un lider PD-L. „Este o varianta de lucru. Nu e exclus insa ca lucrurile sa se schimbe, dar, oricum, este o varianta foarte serioasa”, a declarat un alt lider democrat-liberal.

Asumare, dupa locale

Daca in cazul lui Traian Basescu lucrurile sunt clare, de la tribuna congresului PD-L anuntandu-se ca actualul presedinte va fi sustinut de partid pentru un nou mandat, in cazul lui Theodor Stolojan, liderii democrat-liberali evita, deocamdata, sa-l dea ca varianta sigura pentru prim-ministru, in cazul castigarii alegerilor. De altfel, unii dintre acestia, contactati ieri de „Evenimentul zilei”, au preferat ca declaratiile sa fie redate neoficial, in vreme ce altii nu au raspuns la telefon sau la SMS-uri.

Precautia este datorata in mare masura timpului scurt trecut de la fuziunea PD-PLD, fapt care ar putea amplifica nemultumirile existente fata de aceasta decizie, mai ales printre democrati. O asumare oficiala a propunerii PD-L pentru functia de sef al guvernului va fi facuta cel mai probabil dupa alegerile locale, care vor demonstra care este tendinta electorala pe care partidul se inscrie.

„Nu vom stabili nimic sigur pana dupa locale. Trebuie sa avem in vedere rezultatele de la acest scrutin si, bineinteles, ce spun si sondajele de opinie despre anumite personalitati ale partidului. Deocamdata, Theodor Stolojan trebuie sa-si faca treaba pentru care romanii l-au trimis in Parlamentul European”, a declarat un lider PD-L. Pana la un anunt oficial in privinta tandemului Basescu-Stolojan, democrat-liberalii isi pregatesc terenul declarandu-se continuatorii Aliantei „Dreptate si Adevar”, pe care cei doi au infiintat-o.

Blaga, facut primar de anul trecut

Impingerea lui Vasile Blaga catre Primaria Capitalei nu este nici ea o miscare spectaculoasa. Inca de anul trecut la numele actualului secretar-general al PD-L era vehiculat cand se vorbea despre succesorul lui Adriean Videanu.

In momentul in care insa s-a pus problema revenirii la guvernare a PD, singur sau intr-o coalitie cu PSD, Vasile Blaga a fost singura varianta pe care democratii o luau in calcul pentru ocuparea fotoliului de premier.

Liderul PD-L nu a negat niciodata ca si-ar dori aceasta functie, insa a precizat mereu ca nominalizarea depinde si de decizia partidului, dar si de vointa lui Traian Basescu, presedintele fiind cel care are prerogativa de a desemna premierul. 

ALEGERI LOCALE

Adriean Videanu nu mai vrea sa candideze, Liviu Negoita ar ramane la sectorul 3

Optiunea PD-L pentru Vasile Blaga drept succesor al lui Adriean Videanu (foto) la Primaria Capitalei se datoreaza faptului ca actualul edil nu mai doreste sa candideze pentru un nou mandat. De altfel, postul de primar general nu l-a incantat niciodata pe Videanu, care s-a vazut nevoit sa renunte, doar dupa cateva luni, la functia de vicepremier pe domeniul economic.

A facut-o insa la insistentele lui Traian Basescu, care fusese ales presedinte. Desi isi propusese o adevarata reforma in interiorul primariei generale, Videanu s-a vazut nevoit sa mentina in posturi o serie de colaboratori ai lui Basescu, la dorinta imperativa a acestuia. Acest fapt l-a determinat sa bata in retragere si sa nu mai doreasca un nou mandat, cu toate ca rezultatele sale ca manager au fost net superioare celor ale predecesorilor.

Mai mult, desi intr-un interviu acordat „Evenimentului zilei”, presedintele aprecia ca Videanu ar trebui sa candideze din nou la locale, ieri, la Cotroceni, criza de imagine creata recent in jurul sau era privita cu ingrijorare. Retras din prim-plan, primarul general se gandeste sa se ocupe mai mult de afacerile sale decat de politica. Isi va pastra functia de conducere in partid, insa contributia sa ar fi, in principal, de a face expertiza in domeniul economic.

O alternativa la Videanu a fost considerat actualul primar al sectorului 3, Liviu Negoita. Acesta insa refuza si el postul, preferand sa ramana la sector din cauza unor probleme personale care nu i-ar permite sa faca fata postului de primar general. O alta varianta a fost si actualul viceprimar Razvan Murgeanu, a carui imagine publica a fost insa afectata intr-o oarecare masura de recunoasterea faptului ca a semnat, in perioada regimului comunist, un agajament cu fosta Securitate.

FINANTE SI EXTERNE

Croitoru si Dordea, posibili ministri

In secret, liderii PD-L au inceput sa contureze viitorul executiv, pe lista fiind Aurel Ciobanu Dordea, la Externe, si Lucian Croitoru, la Finante. Dordea a fost negociator-sef in relatia cu UE, intre 1999 si 2001, iar acum este subsecretar de stat la Departamentul de Afaceri Europene.

Croitoru este consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, si a fost reprezentant al Romaniei la FMI. Totusi ramane de vazut daca Stolojan, care, din campania electorala din 2000, are o antipatie personala fata de guvernatorul BNR, va accepta in guvernul sau un apropiat al lui Isarescu. (Mircea Marian)

 

Ne puteți urmări și pe Google News