Știința listelor. Omul se deosebește de celelalte primate prin pasiunea lui de a face lista primilor zece. Infanteriștii marini vor avea ”railguns”. Gemenii lasă lucrurile să se așeze singure, Scorpionii au amintiri care nu le dau pace | Horoscopul lui Do
- Radu Ştef ănescu
- 5 decembrie 2016, 00:00
Pe 5 decembrie s-au născut Walt Disney, Werner Heisenberg, George Custer, Fritz Lang, Nicolae Văcăroiu, Bogdan Stelea, Mircea Florian, Gheorghe Spacu.
O notă specială despre Werner Heisenberg, pe care-l pomenim pe 5 decembrie, pe care îl consider cel mai mare fizician al secolului XX, poate cel care l-a întrecut şi pe Einstein. El a inventat bomba atomică şi a enunţat eleganta teorie a incertitudinii. Să nu citiţi cartea lui Thomas Powers „Războiul lui Heisenberg”! Este o teorie falsă, sau mai curând o intoxicaţie, politic corect. Heisenberg ştia din anul 1937 cum să construiască o bombă atomică! Dar a fost un mare patriot german, care a respectat interesele ţării lui peste regimuri şi füreri vremelnici. Restul poveştii nu a fost încă declasificat, mai aveţi puțintică răbdare!
Sinaxar, în calendarul creștin-ortodox, Sf. Sava cel Sfinţit și Anastasie. Dezlegare la pește. Cărţile cele vechi spun că Sava era un copil de opt ani şi a făcut minuni dovedind puteri de înger. Se subliniază asupra faptului că era copil şi nu se precizează sexul, pentru că, după cum se crede, îngerii nu sunt sexuaţi. Este un caz aparte în teologie.
Se crede că, uneori, îngerii apar printre oameni. Dar sunt repede dezamăgiţi pentru că oamenii nu sunt aşa cum îi credeau ei, în nevinovăţia lor angelică. Pentru că, după cum notează Origen: „... oamenii nu vor să fie mai buni, ei doresc doar să fie bogaţi şi celebri”!
Tradiţia spune că cine nu ţine şi nu pomeneşte pe Sf. Sava, acela se umple de bube. (Pamfile) Se ţine pentru bunăstare în casă, naştere uşoară şi pentru a avea prăsilă la animale.
Liste de cumpărături, liste de candidați, liste de priorități, liste de admiși, liste de cadouri pentru Crăciun, liste de bucate, liste de cărți. Fiecare dintre noi face liste, omul obișnuit, președintele statului, sindicatele, partidele, guvernul, firmele, asociațiile, etc.
V-am promis, dragi lupi, padawani și hobbiți, că o să vă povesteasc despre ”știința listelor”. Nu am uitat! Mai ales astăzi când se fac liste de cadouri pentru noaptea Sf.Nicolae.
Nimic nou sub soare, listele! Sunt vechi de când lumea, sau, mai exact, încep cu istoria scrisă a lumii. Totul a început în Sumer, acum mai bine de 5.500 de ani. Un aspect fundamental al gândirii mesopotamiene s-a reflectat în ceea ce istoricii au denumit ”știința listelor”. Listele sumeriene indicau tendința naturală a spiritului acelor oameni din trecut, dar cu nimic mai prejos decât cei actuali, de a repartiza datele experienței în serii și categorii.
Pentru sumerieni, ca și pentru alte culturi umane ulterioare, ”nume” era sinonim cu ”existența”. A numi un lucru, înseamnă în același timp a-l crea, a-l controla, a-l stăpâni. În această știință a listelor sumeriană, erau amestecate idisolubil probleme de scriere, de repartiție a vocabularului și de cunoaștere a lumii.
Uneori principiul de repartizare care a stat la baza întocmirii unei liste sumeriene, rămâne pentru noi obscur. Este clar, însă, că în majoritatea cazurilor nu este vorba de o simplă enumerare, ci de o anumită ”ordine” evidențiată printr-un element comun al ideogramei, al cuneiformei.
Între anii 1.792 și 1.750, înainte de Hristos, regele Babilonului, Hammurapi, a dat lumii o listă de 282 de legi – Codul lui Hammurapi. Se crede că apariția acestei liste stabilește hotarul dintre sălbăticie și civilizație.
Pe la anul 1.200 înainte de Hristos, Moise coboară de pe muntele Sinai cu o listă de inspirație divină, Cele Zece Porunci. Se crede că această listă reprezintă ”codul moral minim al omului civilizat”.
Vârtejul istoriei s-a rotit repede, tot mai repede, producând și liste de colonii, liste de țări cucerite, liste de orașe distruse, liste de condamnați, de executați, de deportați. Listele holocaustului și ale gripei malteze. Listele au oglindit fidel lumea în grandoarea și abjecția ei.
La acest început de mileniu trei, după nașterea lui Hristos, început tulbure și grandios, totodată cu multe întrebări, listele au devenit cu atât mai importante. O simplă listă este ușor de citit, de înțeles și de memorat de către oamenii de astăzi, grăbiți și ocupați, fără mult timp la dispoziție. O simplă listă informează și educă. O simplă listă relaxează și distrează. O simplă listă confirmă și provoacă.
”Omul se deosebește de celelalte primate prin pasiunea lui de a face lista primilor zece!” a spus Ernest Hemingway și știa ce spunea!
În politică, lista a debutat în anul 45 înainte de Hristos, la Roma, când a apărut ”Lista inamicilor lui Cezar” în strămoșul ziarelor din toate timpurile, ”Acta Diurna”. Două mii de ani mai târziu senatorul american Joseph McCarthy anunța: ”am în mână o listă cu 205 nume, o listă de nume care este cunoscută Secretarului de Stat că cuprinde persoanele care sunt membri ai partidului comunist, dar care continuă netulburați să facă politica externă a SUA, deoarece lucrează la Departamentul de Stat!”.
Se observă că problemele politicienilor sunt cam la fel, timp de mii de ani. Nici astăzi nu sunt mult diferite. Omul nu evoluează, doar tehnologia! Cred că toate au fost descoperite până la nivelul deceniului I înainte de Hristos. Submarine, rachete, teleportare, etc. Apoi totul a fost bine uitat și reamintit odată cu evoluția tehnologică, când tehnica permitea realizarea proiectului respectiv.
Poate, în această perioadă când suntem împinși către prăpastie de o nouă ordine mondială, de invazii, terorism și războaie religioase, ei bine, SĂ FACEM LISTE! Să ne comparăm valorile, să înțelegem punctul de vedere al celuilalt, să acceptăm atributele comune și să reflectăm la cele diferite.
Spun aceasta pentru că am aflat ceva, de la sursele mele din State. Nu știu dacă este embargou, sau o să se facă public. Dar, este un motiv ENORM de îngrijorare. Președintele Barak Obama a semnat o mapă care se afla la el de doi ani de zile. Propunerea Pentagonului pentru dotarea infanteriștilor marini americani cu o armă futuristică: carabina de asalt cu accelerație electromagnetică liniară, ”the railgun”. În susținerea de motive știți ce se scria? Că noua armă este ”ecologică”, nu face poluare chimică și nici sonoră, nu face mult zgomot și nu poate fi folosită de inamic, fiind personalizată!!! Noua armă este, într-adevăr, revoluționară. Se pregătește lumea de pace, nu mai este nicio îndoială!
Cât mai este pace și prietenie să ne mulțumim să știm că mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Astăzi trebuie să-l ajuţi pe Moş Nicolae în alegerea cadourilor. Şi vorbeşte, cu cei din jurul tău, nu fi enigmatic, mai mult decât trebuie, că nu o să mai înţeleagă nimeni, nimic! Nu întreprinde nimic important sau riscant, Ia lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Un telefon iti face multa placere – este cineva care te intereseaza. Atenţie la ce spui, vorbeşte clar şi nu te hăhăi tot timpul. Doar vocea trebuie să „zâmbească”! Perioada favorizează nativii care activează în transporturi, educaţie şi turism. Pe seară, acasă, ai tendinţa, pentru unii supărătoare, de a fi permanent in ofensiva, sa ţii la părerea ta şi să nu faci concesii sau compromisuri nimanui. Mai bine zâmbeşte, cu gura închisă!
TAUR O zi bună, după o perioadă mai tensionată. Te poţi relaxa. Totuşi, nu lăsa nici o schimbare să te tenteze. Lasă lucrurile aşa cum sunt, fii înţelept, dar pregăteşte-te pentru Moş Nicolae! Nu mai face atatea mofturi, viaţa este complicată şi fără sa o faci tu şi mai complexa. Stelele spun sa dai dovada de bun-simt şi modestie! Măcar astăzi. Prietenii te cauta să-ţi împartaşească problemele lor. Vremea capricioasă şi vremurile aiurea ţi se par probleme infinit mai grave decât micile lor intrigi. Nu te grăbi să tragi concluziile care se impun, partenerul tău practica un "joc secund" aşa incât trebuie să vezi în spatele vorbelor şi în umbra celor afişate. Pune-ţi pantofii la uşa, Moş Nicolae te are pe listă!
GEMENI Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni. Trebuie sa incepi de astăzi să faci economii făcând cadouri, pare paradoxal, dar economia este arta prin care obţii maximum de la viaţă. Poţi să cumperi ceva care îţi place şi să fie şi relativ ieftin. Adică un cadou de Moş Nicolae care să arate mult mai scump decât costă! O zi de luni favorabilă, ziua Lunii, protectorul tău, Mercur, fiind bine aspectat, - deci o zi aproape bună, cu unele aspecte avantajoase, ceea ce poate insemna chiar încercarea de rezolvare a unei situatii financiare care te punea pe ganduri. Cu Luna favorabilă intuiţia ta creşte şi poţi rezolva mai uşor situaţiile în care sunt implicate femei, sau de natură feminină.
RAC Perioada favorizează nativii care activează în transporturi, educaţie sau turism şi pe cei care stau acasă crescând copiii, sau bucurându-se de pregătirile de seara de Ajun la Moş Nicolae. Nu ai timp pentru tristeţi existenţiale, scutura-te si imbarbatează-te singur. Azi ai nevoie de mult optimism pentru rezolvarea treburile tale cotidiene. Sentimentele tale contradictorii nu sunt deloc folositoare pentru fermitatea in decizii pe care trebuie sa o arăţi anturajului. Totuşi, cineva bine plasat îţi arată bunăvoinţă. Nu te repezi să te foloseşti de cleştii nevertebratei care denumeşte zodia ta, sufocând persoana respectivă, ci dă dovadă de loialitate şi bună credinţă. Pe termen lung este o investiţie sentimentală/profesională care te poate scoate din multe necazuri.
LEU Sunt favorizaţi leii şi leoaicele care desfăşoară activităţi medicale, media şi administrative. Pe seară te poţi duce să cumperi micile cadouri de Moş Nicolae, poate e mai puţină aglomeraţie. Uneori este bine sa fii mai putin comunicativ si doar sa asculti, iar astăzi este una dintre acele zile. Vei afla o multime de noutati nebanuite, care iti vor fi de folos. Sezi si cugeta, spune o veche zicala, care astazi ti se potriveste perfect. Ia mai multe informatii si abia atunci poti lua o decizie buna! Ai nevoie de sprijin şi din parte anturajului, a colegilor şi a familiei. Sigur că intri în criză de timp şi nici banii nu îţi ajung pentru proiectele tale, iar astăzi, fiind luni, îţi faci planuri utopice pentru restul săptămânii şi pentru cadourile de la noapte, de Moş Nicolae. O informaţie de la nişte prieteni adevăraţi te pune pe pista cea bună, în cele din urmă.
FECIOARĂ Ziua e favorabilă nativilor cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică, sau tehnologie. Trebuie să eviți discuţiile cu potențialii ostili. Cu atenție și noroc, o să găseşti cadoul potrivit! Configuratia astrologica iti indica sa nu te repezi sa tragi concluzii gresite, sa ai suficienta rabdare, pentru că lucrurile se vor lămuri. O bârfă sau un schimb mai tăios de cuvinte te-au făcut să te îndoieşti de un prieten. Adică ţi se pune pata şi n-o să te potoleşti până n-o să afli adevărul-adevărat, ca şi când ar exista aşa ceva pe lumea asta! De obicei trădările astea sunt pur fictive şi fac parte din paranoia ta cotidiană bine temperată. Dar cui îi pasă, dacă tu te simţi mai bine!
BALANŢA Pentru un procent este o zi bună. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv. Optimismul este încapăţânarea de a spune ca te simţi bine când totul în jurul tău nu merge cum trebuie. Astăzi ai o perioadă indicată pentru studiu şi activitate laborioasă. Intelectul este bine aspectat aşa încât poţi să te implici în lucruri mai importante care necesită o anumită fineţe a gândirii. Dacă pur şi simplu vrei să convingi pe cineva, atunci astăzi este perioada! A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor, ieşirii cu prietenii la o cafea sau ceai fierbinte, corespondenţei, plimbărilor prin supermarketuri. Însă nu trebuie să uiţi că Saturn face să întârzie unele lucruri. De obicei cele pe care le aştepţi cu nerăbdare! Sigur, nu uita de cadourile de Moș Nicolae, de la noapte!
SCORPION Anumite amintiri nu-ţi dau pace. Evenimentele, situaţiile şi emoţiile tale sunt colorate. Lasă totul deoparte şi fă o seară de Ajun la Moş Nicolae plăcută şi veselă şi cu ghete lustruite! Din nou, pentru a câta oara, ai de ales intre doua posibilităţi. Sinergia faptelor te conduc, insă, către o fundătura sentimentală! Neliniştea si nerabdarea proprii naturii tale sunt pe cale sa-ti joace o festa. Trebuie sa ai mai multă răbdare și să astepti, altfel strici totul! Aşa că lasă decizia pe mai târziu. Pe fondul unei configuratii slabe si cam confuze, vointa si determinarea care te-au caracterizat in ultimul timp incep să se estompeze. Poate că nici nu trebuie să iei o hotărâre. Uneori lucrurile se rezolvă de la sine. Analizează cu atenţie, sau cere un sfat, ca să nu regreţi mai târziu.
SĂGETĂTOR Excesul de energie vitală indicat de stele se poate traduce şi prin nelinişte. Relaxează-te, fă cumpărături de Moş Nicolae, sau du-te la sală, poate şi un masaj şi de ce nu, poate la un film! Dacă este vorba de o întâlnire importantă, atunci astăzi este ziua. Ceva se poate întâmplă – mare atenţie la călătorii sau deplasări. Mai bine renunţă... Dar, dacă eşti precaut, vigilent şi prudent - totul este foarte bine. Evită locurile aglomerate, spaţiile deschise, frigul, umezeala, curentul şi datoriile. Oferă respect celor mai bine plasaţi ca tine pe scara socială, pentru că omul superior ascultă, omul inferior trăncăneşte, înţeleptul configurează – spune înţeleptul chinez!
CAPRICORN În caz că întâlneşti dificultăţi, nu ezita să ceri ajutor, în această parte a anului, astăzi, oamenii sunt mai omenoşi! Aşa că, să pregăteşti cizmulițele și pantofii pentru Moş Nicolae! Uneori te inseli in privinta oamenilor, pentru ca iti faci pareri preconcepute. Evita dezamagirea fiind mai pragmatic in relaţiile cu cei din jurul tău. Configuraţia generală a horoscopului arata că începând de astăzi urmează o perioadă care îţi este în mod explicit favorabilă: câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus. O veste bună, care te face să fii mulţumit(ă) pentru că ţi-a confirmat intuiţia. Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă, Leu, sau Scorpion, sau din semne de foc și de apă, promite că te va ajuta. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme extrem de violente.
VĂRSĂTOR Astăzi ești mai calm decât de obicei, așa că poţi să rezolvi unele probleme, sau, să aplanezi conflicte. Nu te lăsa încărcat cu sarcini suplimentare, Moş Nicolae aduce cadouri nu... corvezi! Astăzi este o zi din perioada când Vărsătorii cumpara extrem de scumpe aberaţii tehnologice, probabil tehnică de calcul, iar Vărsătoarele fac datorii la coafor, manichiuristă, croitoreasă, modistă, stilist, maseur, bazin, sală şi încă în multe alte locuri... Consumi, deci exişti! Şi te pregăteşti pentru Moş Nicolae! Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi apă. Rezolvi cu mult calm discuţiile cu partenerii sau prietenii, un zâmbet şi o bătaie pe umăr pot rezolva mai multe decât o atitudine încruntată, agresiva şi neplăcută. Oricum în această zi comunicarea este avantajată, aşa că poţi să te duci cu mâna întinsă în faţa biroului şefului şi să-i ceri o mărire de salariu, sau să dai papucii partenerului neperformant cu citate din Caragiale!
PEŞTI Atenţie! Astăzi problemele Peştilor par să fie mai grele, numai pentru că tu le consideri aşa. La noapte vine Moş Nicolae, se apropie Crăciunul, vacanţa, trebuie să te hotărăști ce să faci! Zodia ta este oricum bine aspectată, aşa că îndrăzneşte să-ţi afirmi personalitatea şi opţiunile. Ai unele veşti care te neliniştesc şi te ingrijorează, dar în a doua parte a zilei ori primeşti un ajutor neasteptat, ori rezolvi tu situatia! Te afli sub protectia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi si indraznete, mai ales daca lucrezi in domeniul artelor. Stelele te avertizeaza asupra unei greseli pe care poti sa o faci astazi. Daca recunoşti despre ce este vorba este bine, daca nu o să ai timp după aceea să repari ce ai stricat!