Steve Jobbs de la Apple anunţă iCloud, platforma care ţine date, muzica şi pozele în "nori"
- Ionu ţ Fantaziu
- 11 iunie 2011, 01:04
Apple a anunţat o platformă online, un hard disk virtual pe care îţi încarci conţinutul şi la care ai acces de pe toate gadgeturile.
Steve Jobs, şeful Apple, a anunţat săptămâna aceasta lansarea iClod, o platformă online de stocare a datelor, care ar putea însemna dispariţia hard disk-ului în viitorul apropiat.
"Este incredibil de frustrant să ne încărcăm tot timpul, pe toate dizpozitivele, conţinutul actualizat şi informaţiile noastre. iCloud păstrează informaţiile importante şi conţinutul, actualizate la zi, pe toate dispozitivele. Actualizarea se face automat, wireless, pentru că serviciul este integrat în aplicaţiile noaste, nu trebuie să mai sincronizezi dispozitivele, totul se face instant", a explicat Steve Jobs, şeful Apple.
El a renunţat o zi la concediul medical pentru a lansa un nou serviciu în cadrul coferinţei anuale a dezvoltatorilor Apple din întreaga lume, care s-a ţinut la San Francisco.
Apple face cadou 5GB în aer
Practic, iCloud însemnă că toată muzica ta, fotografiile şi fişierele personale pe care vrei să le ai în telefonul mobil, pe iPad sau computerul de acasă, le încarci întrun hard disk virtual, iar de aici toate datele sunt trimise spre gadgeturile tale Apple.
Astfel, computerul de acasă nu mai e dispozitivul central, cel pe care ne ţinem toate datele şi de pe care încărcăm pe celalte gadgeturi. Fiecare utilizator al produselor Apple va primi pe iCloud, pentru început, un spaţiu de 5GB (aproximativ 400 de poze, cărţi şi documente şi vreo 700 de melodii). Din toamnă, cei care vor un "nor" mai mare, în care să pună mai multe date, vor putea cumpăra de la Apple.
De ce spunem că acest anunţ ar putea marca dispariţia hard disk-ului? Pentru că platforme "in the cloud" (n.r. - în nori) mai au şi Google, Microsoft sau HP. Mai rămâne să fie convinşi şi scepticii care spun că nu e o idee bună să-ţi pui lucrurile personale, pe care le ţii în computerul de acasă, într-un sistem virtual. Pot fi furate mult mai uşor.
"iCloud înseamnă că utilizatorul are datele pe orice dispozitiv, fie că e vorba de fotografii sau aplicaţii. O poză făcută cu iPhone-ul apare imediat pe iPad sau Mac.“ STEVE JOBS - CEO Apple
IMAGINE
Steve Jobs a investit 500 de milioane de dolari în proiectul său wireless şi îşi propune să câştige în faţa concurenţei şi cu avantajul marketingului
iCloud va avea mai multe servicii gratuite, care vor include şi vechile aplicaţii precum Mobile Me (Contacte, Calendar, Mail), App Store (magazinul virtual de aplicaţii al Apple) sau iBookStore (de unde se pot cumpăra cărţi).
Unul dintre serviciile noi este Photo Stream, care încarcă wireless, pe toate dispozitivele, fotografiile pe care le faci. Automat, o poză pe care o faci cu iPhone-ul va apărea instant pe computerul sau tableta ta. Dezvoltatorii de la Apple s-au gândit că, pentru a economisi spaţiu, ultimele 1.000 de poze vor fi stocate pe fiecare dispozitiv în parte.
Pentru melodiile pe care nu le-ai cumpărat plăteşti anual 25 de dolari
O altă aplicaţie prin platforma online este iTunes in the Cloud, care permite descărcarcarea melodiilor cumpărate anterior prin intermediul gadgeturilor Apple. Celelalte piese pe care le ai pe computer pot fi puse în "norul virtual", prin aplicaţia iTunes Match, însă pentru acesta trebuie să plăteşti o taxă anuală de aproximativ 25 de dolari.
iCloud Backup este o aplicaţie care îţi stochează toate datele şi te ajută să le recuperezi atunci când îţi schimbi telefonul, tableta sau computerul. Nu trebuie decât să introduci contul de utilizator Apple şi parola.
"PC-ul nu mai e dispozitivul central"
Deocamdată, serviciul iCloud este disponibil doar pentru cei care lucrează ca dezvoltatori la Apple şi urmează să fie înglobat în viitoarea versiune a sistemului de operare iOS 5, care va fi lansat peste câteva luni. Printre altele, noul sistem de operare Apple va fi mai interactiv cu reţelele de socializare, browser-ul Safari va fi îmbunătăţit, iar aparatul de fotografiat va avea un mod quick-start.
Prin benefiicile iCloud, Apple spune că intrăm în epoca în care PC-ul nu mai este cel mai important dispozitiv din "viaţa noastră digitală". "Vom transforma PC-ul şi Mac-ul în simple dispozitive. Serverele noastre digitale se vor muta în nori", a declarat Steve Jobs la întâlnirea anuală a dezvoltatorilor Apple.
Reprezentanţii Apple spun că au investit în centrele de stocare a datelor, pentru a susţine iCloud, peste 500 de milioane de dolari.