Evenimentul Zilei > Social > Stelian Tănase scoate dosarul lui Racovski
Stelian Tănase scoate dosarul lui Racovski

Stelian Tănase scoate dosarul lui Racovski

Colecţia „Istorii subterane“, coordonată la Editura Polirom de scriitorul şi jurnalistul Stelian Tănase, debutează în această săptămână cu primele două volume.

Ele se intitulează „Avangarda românească în arhivele Siguranţei“ şi „Racovski. Dosar secret“ şi sunt îngrijite şi prefaţate de Stelian Tănase. „Colecţia aduce în atenţia cititorului personaje, episoade, conflicte necunoscute sau care au fascinat societatea românească şi al că- ror secret s-a păstrat până astăzi“, declară Stelian Tănase.

„Documentele, accesibile pentru prima dată publicului larg, sunt rodul cercetării îndelungate în arhive şi în presa timpului“. Volumele colecţiei vor cuprinde dosarele unor personalităţi importante ale vieţii politice şi culturale româneşti din secolul XX, cum ar fi Nae Ionescu, Emil Bodnăraş, Cristian Racovski, Petru Groza, Panait Istrati. Unul dintre volume va trata Războiul Civil din Spania, văzut prin intermediul celor care au jucat atunci un rol activ.

În perioada interbelică, mulţi dintre suprarealiştii români, cu vederi de stânga mai radicale, intră în atenţia Siguranţei, organism interesat de acţiunile lor subversive şi de propaganda comunistă. „Racovski. Dosar secret“ cuprinde documente inedite legate de activitatea unuia dintre cele mai controversate personaje din prima jumătate a secolului trecut. Născut în 1873, în Bulgaria, Cristian Racovski a complotat, împreună cu Troţki, „să arunce burghezia la groapa de gunoi a istoriei“.

După puciul bolşevic din 1917, i se alătură lui Lenin şi deţine funcţii importante în Rusia Sovietică. În 1938, în timpul Marii Terori, este judecat într-un proces-spectacol, iar în septembrie 1941 este ucis la ordinul lui Stalin. În pregătire, în colecţia „Istorii subterane“, se află volumele „Panait Istrati. Dosar de Siguranţă“ şi „Emil Bodnăraş. Dosar secret“.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: