Stela Popescu a murit! Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Potrivit reprezentanţilor SMURD, Stela Popescu a fost găsită decedată de un membru al familiei, la domiciliul actriţei. Decesul ar fi intervenit cu câteva ore mai devreme.
Stela Popescu a murit. Dumnezeu s-o odihnească în pace.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Din 21 ianuarie, ora 17.00 și 22 ianuarie, ora 11.00, Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor va găzdui primul eveniment al anului de la Teatrul Stela Popescu: musicalul „Chirița la Iași”, de Roman Vlad.
Spectacol este inspirat de piesa lui Vasile Alecsandri, în regia lui Dan Tudor, cu participarea de excepție a Stelei Popescu în rolul principal, alături de Daniel Filipescu, Andrei Lazăr, Andreea Blidariu, Ştefan Popov, Bogdan, Jennifer, Marian Marinescu şi alţi tineri actori. Musicalul propune o partitură originală, dar şi ecouri din pagini de Alexandru Flechtenmacher (autorul versiunii clasice a musicalului „Coana Chiriţa”), o mişcare scenică alertă, cu accent pe comicul de situaţie și dansuri de epocă pline de vervă semnate Ştefan Soare şi lansate de Baletul Teatrului Stela Popescu, costume fastuoase și decoruri sugestive compuse de Viorica Petrovici.
Se dansează cotillion, vals, polka
„Este un spectacol pentru copii de o oră și jumătate, iar baza este textul autentic, cu muzică românească, semnată de Roman Vlad, dar noi profităm ca în balul de sfârșit al spectacolului să intervenim cu muzică și dansuri din epoca respectivă. La balul Chiriței se va dansa cotillion, vals, polka etc. Avem o trupă de 14 dansatori, toți absolvenți ai școlii de balet, avem cântăreți de operă și actori de teatru și spectacolul va fi modern, nou și frumos”, a povestit Stela Popescu, pentru EVZ.
Chiriţa cu cei trei copii ai ei, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă, împreună cu celelalte personaje, pitoresc creionate de Alecsandri, vor face un spectacol plin de haz, care se adresează întregii familii.
Sâmbătă, spectacol la Iași
La vâsta sa, Stela Popescu debordează de energie. „Sâmbătă am spectacol la Iași. Știi cum e în meseria mea, nu trebuie să te plângi când joci, trebuie să te plângi numai atunci când nu joci. Dacă ești pe scenă, nu mai contează nici distanță, nici condițiile. Plec la Iași alături de Alexandru Arșinel și de o colegă, Ana Donosa, pentru un spectacol de două ore, „Stela”, un show făcut cu ocazia aniversării celor 80 de ani, pe care i-am împlinit anul trecut. Am fost solicitați de Ateneul din Iași să ne ducem. Nu contează distanța, duminică dimineață vom lua avionul și venim să jucăm aici”, a mai spus marea actriță.