Steinmetz, imperiul nevăzut

Steinmetz, imperiul nevăzut

Controversatul miliardar israelian Beny Steinmetz, de numele căruia se leagă o serie de violenţe în masă petrecute în republica africană Sierra Leone, "patria diamantelor sângerii", intră subtil pe piaţa imobiliară românească prin paravane offshore.

EVZ a dezvăluit că, în timp ce subsidiara Seven Hills din România a grupului BSG, deţinut de Steinmetz, dezvoltă oficial şase proiecte rezidenţiale, documentele arată că miliardarul israelian controlează, din umbră, mult mai multe firme cu afaceri imobiliare.

Surse de pe piaţa de capital susţin că una dintre raţiunile pentru care Steinmetz îşi extinde rapid investiţiile pe piaţa imobiliară românească este menţinerea unei cote ridicate a companiilor sale pe Bursele europene. BSG şi-a asumat investiţiile de peste jumătate de milion de euro rulate prin firma Seven Hills, care ridică apartamente şi vile în Bucureşti, Corbeanca, Săftica şi Ploieşti.

Subsidiara oficială a BSG, Seven Hills International Development, este controlată de Steinmetz prin companii de tip offshore - Ralston Enterprises Ltd. şi Dakona Limited, înregistrate în Cipru. Rolul administratorilor e îndeplinit de israelienii Moshe Agavi şi Shlomo Hollander. Primul dintre ei este „country manager pentru România“ al Seven Hills.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ambele căsuţe poştale cipriote - marca BSG, controlează o suveică financiară ascunsă, dar extrem de extinsă în România, figurând în acţionariatele a 10 companii înfiinţate la noi în ţară şi profilate pe domeniul imobiliar. Aceiaşi Agavi şi Hollander administrează şi imperiul nevăzut al BSG. Fiecare dintre aceste firme neasumate de holdingul lui Steinmetz au contabilitate proprie şi pot gestiona fiecare proprietăţi separate. Întrebat cum comentează politica de business a BSG, Moshe Agavi a răspuns sec: „Nu pot vorbi azi. La revedere!“.

Beny Steinmetz e al treilea jucător pe piaţa mondială a diamantelor şi are o avere de 3,6 miliarde de dolari. Unul dintre „cercetaşii“ lui este Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase. Expertul financiar al BSG, Sandra Merloni Horemans, este asociata lui Truică în firma BRG Residencial Consulting Services şi administrează direct afaceri energetice în care participă şi statul român.

STAT PĂCĂLIT Scandal în Congo

Un raport guvernamental din Congo precizează că activitatea derulată de grupul BSG prin intermediul companiei DRC Cooper and Cobalt Project (DCP) dezavantajează statul african. În DCP, israelienii s-au asociat strategic cu statul congolez prin Compania Naţională de Minerit - „Gecamines“ (25% din acţiuni). Şi astfel, prin decret prezidenţial, DCP a primit în concesiune, pe 35 de ani, minele congoleze şi dreptul de exploatare a oricărui tip de substanţă minerală, de la diamante la cobalt. Numai din sudul ţării (Kananga şi Tilwezembe), DCP poate extrage 6.881.931 de tone de cupru şi 510.280 de tone de cobalt. Sandra Merloni Horemans a semnat acordul de asociere cu societatea de stat congoleză, în numele BSG. Acord care va fi renegociat.

Citiţi şi: „Diamantul însângerat“, filiera românească