Steinhardt, câştigat în instanţă

Steinhardt, câştigat în instanţă

Azi, la împlinirea a 96 de ani de la naşterea scriitorului, se relansează noua serie de autor, cu opere complete. Mănăstirea Rohia s-a zbătut pentru drepturile de autor, iar lupta dintre edituri a fost acerbă.

Scriitorul Nicolae Steinhardt ar fi împlinit astăzi 96 de ani: el s-a născut pe 29 iulie (stil vechi), la Bucureşti. La Mănăstirea Rohia, Mănăstirea Rohiţa şi la Baia-Mare, se află în plină desfăşurare manifestările din cadrul Zilelor Steinhardt, iar astăzi şi mâine are loc o serie de evenimente dedicate marelui cărturar.

Mâine, de la ora 13.00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“, din Baia-Mare, va avea loc lansarea noii serii de autor Nicolae Steinhardt, ale cărei prime cinci volume au apărut recent la Editura Polirom, serie care se preconizează să cuprindă în final operele complete ale filosofului - în peste 20 de volume. Seria de autor Steinhardt este coordonată de un grup de specialişti în opera steinhardtiană, care îngrijesc pe rând câte un volum al ediţiei.

Polirom „a bătut“ Humanitasul

George Ardeleanu, cunoscut specialist în opera lui Steinhardt, a relatat pentru EVZ povestea acestei impunătoare ediţii integrale, cum, din păcate, puţini dintre scriitorii şi filosofii români au avut vreodată parte. Autor al monografiei „Nicolae Steinhardt“, scoasă de Editura Aula în 2000, George Ardeleanu a susţinut în luna martie, la Universitatea Bucureşti, o substanţială teză de doctorat dedicată lui Nicolae Steinhardt, care va face obiectul unui volum ce va apărea la Humanitas.

„Până acum câţiva ani, Steinhardt a fost publicat de cine se nimerea, mai ales de Dacia şi Humanitas. Oricine voia putea să publice Steinhardt“, a declarat pentru EVZ George Ardeleanu. Neexistând un regim clar al drepturilor de autor, numai cine nu voia nu îl publica pe Steinhardt.

Situaţia s-a schimbat acum doi ani, atunci când Mănăstirea maramureşeană „Sfânta Ana“, de la Rohia (acolo unde filosoful s-a călugărit şi a rămas din 1980 până la moartea sa, în 1989), a obţinut în instanţă certificatul de proprietate asupra bunurilor monahului decedat, conform unei legi care, în cazul în care călugărul decedat nu are moştenitori, cedează aceste bunuri mănăstirii de care a aparţinut. Implicit, Mănăstirea Rohia a obţinut şi copyrightul asupra operei intelectuale a călugărului-filosof. A urmat procesul cu Editura Humanitas şi oferta făcută pentru editare Poliromului, aşa se face că actuala serie integrală este coeditată de Polirom şi de Mănăstirea „Sfânta Ana“, de la Rohia.

INTEGRALĂ

Vor urma 20 de titluri, multe de critică literară

Primele cinci volume apărute la Polirom sunt următoarele: „Jurnalul fericirii“ (îngrijitor: Virgil Bulat), „Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credinţă“ - conţine un CD audio cu Predica la Duminica Ortodoxiei (îngrijitor: pr. Ştefan Iloaie), „În genul... tinerilor“ (îngrijitor: George Ardeleanu), „Articole burgheze“ (îngrijitor: Viorica Nişcov), „Principiile clasice şi noile tendinţ e ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit“ (îngrijitor: Florian Roatiş). Vor urma încă două scrieri din anii ’30, apoi, în ordine cronologică, volumele de critică literară publicate de N. Steinhardt începând din anul 1976.

Ne puteți urmări și pe Google News