Ştefan Iordache, transferat la un spital din Viena

Ştefan Iordache, transferat la un spital din Viena

Actorul, bănuit că ar suferi de leucemie, a fost transferat astăzi într-o clinică din Viena, după ce, în această săptămână, a fost transferat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

La solicitarea familiei, conducerea spitalului Elias a refuzat să dea informaţii despre starea actorului. Surse din instituţie spun însă că maestrul a ameninţat că, în cazul în care vor fi publicate informaţii despre problemele sale de sănătate, va părăsi spitalul şi îl va da în judecată. Cauza internării acestuia rămâne o enigmă, în condiţiile în care mai toţi cunoscuţii sau prietenii apropiaţi marelui actor afirmă că nu ştiau nimic despre boala sa.

Sebastian Papaiani, coleg de scenă şi vecin al lui Ştefan Iordache, în comuna Gruiu, de lângă localitatea Snagov, a povestit, ieri, că a luat legătura telefonic cu vechiul său prieten, miercuri seara. Din rezerva de spital, ascultând la radio meciul echipei naţionale de fotbal a României, acesta i-ar fi spus că „se simte rău“, însă Papaiani pune zvonul unei posibile leucemii la capitolul „speculaţii“.

„Fănică Iordache este un tip discret nu numai când vine vorba de boală, ci şi de laudă. Mai joacă încă, are două spectacole de făcut. Trebuie să vină, de-acum, să culegem strugurii“, a adăugat Sebastian Papaiani. Un alt bun prieten al actorului, lăutarul Nelu Ploieşteanu, alături de care Ştefan Iordache a şi înregistrat mai multe melodii, s-a arătat surprins de problemele de sănătate ale maestrului: „Nu ştiu să fi suferit de ceva. Eu nu sunt în Bucureşti acum, însă luni, când ajung, voi vorbi cu el, să aflu mai multe“.

Ne puteți urmări și pe Google News