Ştefan Gutue: „Nu cred că-şi doreşte nimeni să orbecăie în altă meserie decât cea care îi este menită”

Nu cu multă vreme în urmă, medicul urolog Ştefan Gutue scotea pe piaţă o carte ce a dărâmat câteva mituri ale medicinei româneşti. Cartea se numeşte „Sunt rezident. What’s next?” şi a fost cumpărată nu numai de către rezidenţi, ci mai ales de studenţii la Medicină. Succesul pe care l-a avut l-a determinat pe Ştefan Gutue să continue proiectul acesta cu o altă apariţie pe care a numit-o „Salvezi vieţi sau sprijini pereţi?”

El a reunit câţiva studenţi, rezidenţi, colegi în paginile cărţii, care vorbesc despre experienţele lor în acest domeniu al cărui mecanism este demult ruginit şi scârţâie din toate balamalele. Studenţii pot răsufla de acum uşuraţi. Nu mai sunt singuri, cineva a pus pe tapet majoritatea problemelor cu care se confruntă în facultate. De la impactul primului an de facultate, stabilirea obiectivelor, de la dorinţă, decizie, disciplină şi determinare până la cum să înveţi să înveţi. Cum să-ţi eficientizezi timpul, cum să iei notiţe, despre restanţe, practică, cum să căştigi bani, experienţa work and travel, cum obţii o bursă Erasmus, motivaţia de a reuşi, sfaturi pentru ziua examenului, ce specialitate alegi. Chiar şi motivele pentru care Ştefan Gutue a ales să scrie această a doua carte sunt trecute. Pe coperta a patra Vlad Mixich scrie: „Simpatia. Aceasta este acel minunat ingredient care transformă cărţile lui Ştefan Gutue din simple amintiri ale unui tânăr medic, într-o hartă elaborată prin labirintul vieţii de student la Medicină” şi câtă dreptate are. Astfel l-am simţit pe urologul Ştefan Gutue la cea de-a doua noastră întâlnire. L-am asemuit cu un cartograf care desenează cu minuţiozitate o hartă pentru colegii care nu reuşesc să mai iasă din hăţişul vieţii de student.

Nu ai cum să nu-l admiri pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume şi pentru tenacitatea cu care şi-a urmat visul. „Prima carte am gândit-o pentru rezidenţi, însă am avut surpriza ca un procent de 70 la sută din cărţi să fie cumpărat de studenţi. Ei voiau să ştie ce o să-i aştepte în viitor. Văzând că există o cerere şi o nevoie acută de a afla, o dorinţă de a înţelege mai multe despre sistemul medical, dar şi partea nevăzută a lucrurilor, am zis că merită şi studenţii o carte. Aşa că am luat decizia să depun efortul acesta, ca într-un timp cât mai scurt să scriu şi a doua carte. Motivul a fost că am simţit că nu pot refuza cererea. Cartea este plină de sfaturi practice, aşezate pe scheletul poveştii mele din facultate, cea a unui student obişnuit, poate chiar leneş, poate chiar delăsător. Nu pot să spun «Băi, deştepţilor, daţi-mi voie să vă arăt eu cum se face!» Insist pe partea de suport psihologic, pentru că în facultate din păcate toată lumea te împinge spre depresie din toate punctele de vedere. Ţi se spune: «Nu te face medic că nu ai niciun viitor la noi în ţară!», sau «Fă-te medic şi după aceea pleacă!». În timpul facultăţii sunt asistenţii care spun «Tu nu eşti de medicină. Nu e locul tău aici!». Dacă din întâmplare mai pici vreun examen sau iei o notă mică, primul gând pe care îl ai este că nu eşti făcut să fii medic. Mi-am petrecut o bună parte din facultate întrebându-mă dacă asta mi-e menirea. Cred că este o întrebare pe care şi-o pune fiecare în profesia lui. Nu cred că-şi doreşte nimeni să orbecăie în altă meserie decât cea care îi este menită. Am insistat într-o bună măsură pe partea asta. Ultimele 30 de pagini din carte sunt un fel de bonus. Am invitat o domnişoară psiholog, specializată în consiliere vocaţională, care are un capitol destul de mare pe care îl dedică acestui aspect. Sunt şi câteva studii de caz şi o discuţie despre cum să-ţi alegi meseria. Nu vreau să fie o carte de genul eu le fac pe toate, eu le ştiu pe toate. Sunt mai mulţi invitaţi în carte şi fiecare vorbeşte despre partea lui. Un om deştept îşi alege oameni capabili şi-i lasă să-şi facă treaba, nu se bagă peste ei. După cum nici eu nu vreau să fiu un fel de tonomat care are toate piesele şi ştie să le spună despre oricare”, mărturiseşte medical Ştefan Gutue.

Pentru el facultatea a fost o perioadă neagră. De aici a plecat de fapt întreaga poveste cu cele două cărţi, de la nevoia acută de a ajuta viitorii studenţi şi rezidenţi la Medicină. „Liceul a fost super. Am explicat acest lucru şi în carte. În liceu, atunci când dai o teză sau o lucrare ai un feedback. Ţi se dă înapoi lucrarea şi ţi se spune aici ai greşit, aici nu era anul corect, la istorie, la biologie nu aşa se denumea corect nu ştiu ce moleculă. În facultate de cele mai multe ori nu se întâmplă asta. Dai un examen, greşeşti şi feed back-ul este ceva la modul «Mai bine te laşi de meseria asta». Nu-ţi explică nimeni de ce ai un punct în minus sau în plus. Probabil că oamenii sunt plictisiţi, dar odată ce devii asistent universitar deja îţi asumi o responsabilitate. Din clipa din care decizi să te implici în activitatea cu studenţii, chiar trebuie s-o faci. Din păcate la noi aşa este sistemul. Mulţi urmăresc un post de asistent pentru o portiţă de intrare în sistem, pentru un loc în vreun spital. Nu din dorinţa de a munci cu studenţii. Pe de altă parte, după cum spun şi în carte, chiar şi ca asistent universitar dedicat meseriei, este greu să-ţi împarţi toate sarcinile în prima etapă a zilei. Să te ocupi de pacienţi. În sistemul nostru sunt mai multe probleme administrative decât de altă natură. Când să le faci pe toate şi să te mai ocupi de studenţii care au nevoie de calitatea meseriei?”, spune Ştefan Gutue.

Unul dintre cei invitaţi să scrie în carte este un fost coleg de facultate al medicului Gutue, care a fost plecat în anul VI în Germania cu o bursă de studii şi care explică în unul dintre capitolele cărţii cum se procedează acolo, cum este pentru studenţi sistemul. Nu prea seamănă cu al nostru. E destul de dur. Dacă la noi mai tragi de un asistent, mai citeşti o carte, te mai duci într-o gardă, în rezidenţiat lucrurile nu mai sunt la fel. Acolo relaxarea nu mai există din partea celor care şi-au ales această meserie. „E greu, dart e obişnuieşti. Rezişti să stai mult în picioare, dar nu poţi face asta încontinuu. Fizic e complicat. Nu poţi rezista la infinit. Trebuie să te odihneşti. Există şi o dorinţă pe care nu o poţi alunga mai ales atunci când ai un sistem în care ai tot ceea ce-ţi trebuie, nu eşti urât de către pacienţi, luat la şuturi de către şef, mai puţin pentru probleme administrative şi mai mult probabil pentru greşeli, munca e cu siguranţă mai plăcută. Am fost plecat trei luni în Germania, munceam de dimineaţă de la 9.00 la 17.00 zilnic. E un program mai lung faţă de ce aveam noi în spital. Acolo terminam pe la ora 14.00. Însă atunci când plecam de acolo eram odihnit pentru că totul era pus la punct, exista o disciplină, lucrurile aveau un mers al lor. Aici, te ocupi de pacienţi, te mai fugăreşte nu ştiu cine pe hol, este o dezordine care te consumă foarte mult. Când munceşti organizat poţi munci mai bine şi mai mult. Şi în al doilea rând e un sistem care te face să te simţi util. La noi te simţi mai degrabă în afară lui”, afirmă medicul Ştefan Gutue.

Când a dat examen de admitere îşi imagina că viaţa lui de medic va fi alta şi în momentul de faţă nu se simte foarte fericit. Spune că nu asta şi-a dorit, De fapt, ce simte el simt toţi cei care aleg să plece din România. A scris despre această tendinţă în prima carte, dar şi în a doua. „Studenţii nu se prea gândesc în anul I la plecare deşi dacă luăm în calcul faptul că în urmă cu un an la examentul de admitere au fost şapte pe loc e clar că nu s-a redeschis pasiunea pentru medicină în ţară. Cam doi pe loc erau atunci când am dat eu. Atunci era la mare modă ASE şi Drept. Mulţi îşi fac planul din liceu. Merg, fac facultate, în ciuda problemelor, a criticilor, chiar şi a locurilor plătite, cu taxă, care înseamnă 9000 de lei pe an. Nu e puţin, dar spre deosebire de medicina făcută în alte ţări europene este superpromoţie, după care pleacă pur şi simplu. În Anglia, Franţa, Germania. Cartea mea nu este apreciată peste tot. Este suficient ca un medic şef de clinică să spună «Nu, nu aveţi de a face cu asta» şi atunci toată lumea îţi întoarce spatele. Din păcate mai avem de evoluat mult ca şi societate. Nu e uşor. Nu e o muncă doar de om care scrie, ci una de organizator. Mi-ar plăcea să scriu artistic, dar eu simplific lucrurile. Sunt fan al genului american. Poate şi din cauză că am citit foarte multe cărţi din afară. E un citat al lui Stephen King care spune «Longest the book, longest the bulshit». Spune ce ai de spus, simplifică. E clar şi gata. Nimeni nu are chef să citească mai mult decât e cazul”, susţine Ştefan Gutue.

Ideea titlului nu-i aparţine. A făcut un concurs pe facebook şi a câştigat o rezidentă de Stomatologie din Cluj. A vrut să numească această a doua carte „Medicinişti în România”, dar crede că e mai bine aşa cum e acum. „Un om demonstrează că e deştept când aduce oameni mai deştepţi decât el să lucreze şi acceptă lucrul acesta. Am testat pe cunoştinţe titlul şi le-a plăcut. A existat şi un feed back negativ, dar prea mic ca să conteze. Mă bucur că studenţii nu se mai simt singuri. De obicei, la Medicină te simţi foarte singur. E o concurenţă acerbă pentru note, pentru locuri, chiar se termină cartea astfel «Ce contează cel mai mult: Să fii un student de nota 10 sau un om de nota 10?». E greu. Dacă un alt coleg ia o notă mai mică decât tine, oare brusc asta te face mai deştept? Nu. Te face să te simţi mai bine într-o micime. Tu nu devii mai deştept când colegul tău ia 4. Eşti pe drumul tău şi rămâi cum ai fost mai înainte. Munceşte în plus dacă vrei să faci ceva cu adevărat important!”, afirmă urologul.

Şi-a dorit mult Chirurgie Generală sau Urologie având în vedere că aceasta din urmă are multe proceduri minim invazive, iar viitorul în medicină acesta va fi. „Noi am rămas ancoraţi în expresia «Chirurg mare, incizie mare», dar e de prin anii 60. În general, cât timp ai un şef de clinică care nu e deschis la nou şi o să spună «Haideţi, tăiaţi!», toată lumea e ţinută la nivelul la care vrea el. Dacă acel şef va ajunge în situaţia de a fi pe masa de operaţie bineînţeles că va alege operaţia minim invazivă. În SUA mi-e şi frică să mă gândesc la ce nivel se face o cercetare. Noi suntem doar o piaţă de desfacere şi cam atât. Cam asta trebuie să fim. Să nu producem nimic, doar să consumăm”, crede Ştefan Gutue.

Dacă ar fi să sintetizeze cartea într-un singur cuvânt acesta ar fi SĂ-ŢI PESE. Când te apuci de Medicină fă-o ca să-ţi pese şi cam asta e tot. A câştigat duşmani cu aceste două cărţi, dar are cu siguranţă mult mai mulţi prieteni. „E important să fii sincer. Dacă nu eşti, oamenii simt asta şi atunci îi pierzi. Nu ştiu cât o să mai funcţioneze sistemul medical în varianta pe care o ştim, dar nu văd o soluţie în timp util pentru mine. La noi se face o medicină de tranşee, actul medical nu este unul de calitate. Este eficient, nu pot să spun că nu, dar nu e unul de calitate. Din păcate tocmai lipsa aceasta a calităţii îi determină pe oameni să aleagă altă variantă alternativă. Şi să se plângă. În majoritatea ţărilor există o cultură a satisfacerii clientului. Ne place să spunem că din cauza banilor, dar nu întotdeauna e acesta motivul. Sănătatea este o afacere scumpă. Pansamente, seringi, toate acestea costă. Nu vorbim de tratamentul în urma unei boli grave, nu vorbim să găsim leacul pentru cancer, ci de lucruri fireşti, consumabile banale. E un consum pentru care ai nevoie de bani. Dacă banii nu ajung nici pentru asta câte poţi să faci? Prevenţia se face la noi mai mult din motive electorale. Ar trebui să fie mereu campanie electorală ca să meargă ceva bine”, susţine medicul.

Nu poţi trăi din scris în România, asta ştie toată lumea. De fapt poţi trăi bine numai dacă faci orice în afară de o meserie. Meseria de medic însă este un paşaport pentru orice ţară civilizată. Cum îi determini pe oameni să citească dacă ei nu vor? Este o problemă de acceptare. „O să fiu înjurat, dar trebuie să spun că mulţi se fac medici pentru că aşa le-au spus mama şi tata şi dă bine, nu au nicio treabă. Fac meseria asta ca să aibă familia cu ce se mândri”, spune Ştefan Gutue şi îi dăm dreptate.

La finalul cărţii veţi descoperi câteva lucruri care vă vor rămâne în memorie, mai ales speranţa în a demonstra, ca medic, faptul că ÎŢI PASĂ. Viaţa de student devine brusc mai uşoară când ştii că nu eşti singur sub continua ameninţare a notelor şi a colegilor. De ce? Pentru că în medicină nu poţi fi singur. Nu poţi opera singur, nu poţi face nimic singur. Trebuie să lucrezi în echipă şi acest lucru se învaţă în timp. Poate că această a doua carte a medicului urolog Ştefan Gutue, apărută  prin grija Asociaţiei Investeşte în sănătate, va deschide ochii celor care ţin frâiele puterii şi cine ştie, medicii noştri vor rămâne la ei acasă.