Nu cu multă vreme în urmă, medicul urolog Ştefan Gutue scotea pe piaţă o carte ce a dărâmat câteva mituri ale medicinei româneşti. Cartea se numeşte „Sunt rezident. What’s next?” şi a fost cumpărată nu numai de către rezidenţi, ci mai ales de studenţii la Medicină. Succesul pe care l-a avut l-a determinat pe Ştefan Gutue să continue proiectul acesta cu o altă apariţie pe care a numit-o „Salvezi vieţi sau sprijini pereţi?”
El a reunit câţiva studenţi, rezidenţi, colegi în paginile cărţii, care vorbesc despre experienţele lor în acest domeniu al cărui mecanism este demult ruginit şi scârţâie din toate balamalele. Studenţii pot răsufla de acum uşuraţi. Nu mai sunt singuri, cineva a pus pe tapet majoritatea problemelor cu care se confruntă în facultate. De la impactul primului an de facultate, stabilirea obiectivelor, de la dorinţă, decizie, disciplină şi determinare până la cum să înveţi să înveţi. Cum să-ţi eficientizezi timpul, cum să iei notiţe, despre restanţe, practică, cum să căştigi bani, experienţa work and travel, cum obţii o bursă Erasmus, motivaţia de a reuşi, sfaturi pentru ziua examenului, ce specialitate alegi. Chiar şi motivele pentru care Ştefan Gutue a ales să scrie această a doua carte sunt trecute. Pe coperta a patra Vlad Mixich scrie: „Simpatia. Aceasta este acel minunat ingredient care transformă cărţile lui Ştefan Gutue din simple amintiri ale unui tânăr medic, într-o hartă elaborată prin labirintul vieţii de student la Medicină” şi câtă dreptate are. Astfel l-am simţit pe urologul Ştefan Gutue la cea de-a doua noastră întâlnire. L-am asemuit cu un cartograf care desenează cu minuţiozitate o hartă pentru colegii care nu reuşesc să mai iasă din hăţişul vieţii de student.
Când a dat examen de admitere îşi imagina că viaţa lui de medic va fi alta şi în momentul de faţă nu se simte foarte fericit. Spune că nu asta şi-a dorit, De fapt, ce simte el simt toţi cei care aleg să plece din România. A scris despre această tendinţă în prima carte, dar şi în a doua. „Studenţii nu se prea gândesc în anul I la plecare deşi dacă luăm în calcul faptul că în urmă cu un an la examentul de admitere au fost şapte pe loc e clar că nu s-a redeschis pasiunea pentru medicină în ţară. Cam doi pe loc erau atunci când am dat eu. Atunci era la mare modă ASE şi Drept. Mulţi îşi fac planul din liceu. Merg, fac facultate, în ciuda problemelor, a criticilor, chiar şi a locurilor plătite, cu taxă, care înseamnă 9000 de lei pe an. Nu e puţin, dar spre deosebire de medicina făcută în alte ţări europene este superpromoţie, după care pleacă pur şi simplu. În Anglia, Franţa, Germania. Cartea mea nu este apreciată peste tot. Este suficient ca un medic şef de clinică să spună «Nu, nu aveţi de a face cu asta» şi atunci toată lumea îţi întoarce spatele. Din păcate mai avem de evoluat mult ca şi societate. Nu e uşor. Nu e o muncă doar de om care scrie, ci una de organizator. Mi-ar plăcea să scriu artistic, dar eu simplific lucrurile. Sunt fan al genului american. Poate şi din cauză că am citit foarte multe cărţi din afară. E un citat al lui Stephen King care spune «Longest the book, longest the bulshit». Spune ce ai de spus, simplifică. E clar şi gata. Nimeni nu are chef să citească mai mult decât e cazul”, susţine Ştefan Gutue.
Şi-a dorit mult Chirurgie Generală sau Urologie având în vedere că aceasta din urmă are multe proceduri minim invazive, iar viitorul în medicină acesta va fi. „Noi am rămas ancoraţi în expresia «Chirurg mare, incizie mare», dar e de prin anii 60. În general, cât timp ai un şef de clinică care nu e deschis la nou şi o să spună «Haideţi, tăiaţi!», toată lumea e ţinută la nivelul la care vrea el. Dacă acel şef va ajunge în situaţia de a fi pe masa de operaţie bineînţeles că va alege operaţia minim invazivă. În SUA mi-e şi frică să mă gândesc la ce nivel se face o cercetare. Noi suntem doar o piaţă de desfacere şi cam atât. Cam asta trebuie să fim. Să nu producem nimic, doar să consumăm”, crede Ştefan Gutue.
Dacă ar fi să sintetizeze cartea într-un singur cuvânt acesta ar fi SĂ-ŢI PESE. Când te apuci de Medicină fă-o ca să-ţi pese şi cam asta e tot. A câştigat duşmani cu aceste două cărţi, dar are cu siguranţă mult mai mulţi prieteni. „E important să fii sincer. Dacă nu eşti, oamenii simt asta şi atunci îi pierzi. Nu ştiu cât o să mai funcţioneze sistemul medical în varianta pe care o ştim, dar nu văd o soluţie în timp util pentru mine. La noi se face o medicină de tranşee, actul medical nu este unul de calitate. Este eficient, nu pot să spun că nu, dar nu e unul de calitate. Din păcate tocmai lipsa aceasta a calităţii îi determină pe oameni să aleagă altă variantă alternativă. Şi să se plângă. În majoritatea ţărilor există o cultură a satisfacerii clientului. Ne place să spunem că din cauza banilor, dar nu întotdeauna e acesta motivul. Sănătatea este o afacere scumpă. Pansamente, seringi, toate acestea costă. Nu vorbim de tratamentul în urma unei boli grave, nu vorbim să găsim leacul pentru cancer, ci de lucruri fireşti, consumabile banale. E un consum pentru care ai nevoie de bani. Dacă banii nu ajung nici pentru asta câte poţi să faci? Prevenţia se face la noi mai mult din motive electorale. Ar trebui să fie mereu campanie electorală ca să meargă ceva bine”, susţine medicul.
Nu poţi trăi din scris în România, asta ştie toată lumea. De fapt poţi trăi bine numai dacă faci orice în afară de o meserie. Meseria de medic însă este un paşaport pentru orice ţară civilizată. Cum îi determini pe oameni să citească dacă ei nu vor? Este o problemă de acceptare. „O să fiu înjurat, dar trebuie să spun că mulţi se fac medici pentru că aşa le-au spus mama şi tata şi dă bine, nu au nicio treabă. Fac meseria asta ca să aibă familia cu ce se mândri”, spune Ştefan Gutue şi îi dăm dreptate.
La finalul cărţii veţi descoperi câteva lucruri care vă vor rămâne în memorie, mai ales speranţa în a demonstra, ca medic, faptul că ÎŢI PASĂ. Viaţa de student devine brusc mai uşoară când ştii că nu eşti singur sub continua ameninţare a notelor şi a colegilor. De ce? Pentru că în medicină nu poţi fi singur. Nu poţi opera singur, nu poţi face nimic singur. Trebuie să lucrezi în echipă şi acest lucru se învaţă în timp. Poate că această a doua carte a medicului urolog Ştefan Gutue, apărută prin grija Asociaţiei Investeşte în sănătate, va deschide ochii celor care ţin frâiele puterii şi cine ştie, medicii noştri vor rămâne la ei acasă.