Ştefan Cibian este din Alba Iulia şi Făgăraş şi a terminat recent doctoratul în Ştiinţe Politice – Relaţii Internaţionale la Universitatea Central-Europeană. Teza lui de doctorat s-a axat pe eşecul statului şi a procesului de dezvoltare în Africa Sub-sahariană, cu un studiu de caz pe asistenţa pentru dezvoltare oferită de Uniunea Europeană.

Anterior doctoratului, Ştefan a obţinut masteratul în Politici Publice şi licenţa în Ştiinţe Politice şi Drept. Ştefan a lucrat pentru Comisia Europeană la Bruxelles şi în Senegal, a predat la Budapesta şi Cluj şi este co-iniţiator şi membru fondator al Societăţii Globale a Tinerilor Profesionişti Români (GRASP) şi al Asociaţiei Române pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (ARCADIA).

Care este motivul pentru care ai decis să îţi continui studiile în politologie  în afara ţării? Am studiat în Statele Unite pentru un an, când eram la liceu. Această experienţă mi-a oferit pentru prima dată posibilitatea de a mă conecta la o altă cultură. M-a fascinat şi încă mă fascinează diferenţele culturale. Astfel, la terminarea liceului îmi doream ca fiecare dintre cei patru ani de facultate să fie petrecuţi într-o ţară diferită. În cei 12 ani de studii universitare am studiat şi lucrat în 7 ţări: Austria, Belgia, România, Senegal, Slovenia, Statele Unite şi Ungaria.

Pe lângă acest interes pentru înţelegerea unor culturi diferite, alte câteva aspecte m-au determinat să merg să studiez în străinătate. În primul rând, dorinţa de a avea experienţa mai multor sisteme universitare. Apoi, interesul pentru o zonă care nu este studiată în România, Africa Sub-sahariană. Şi de asemenea impactul benefic pe care astfel de experienţe îl au asupra formării personale şi profesionale.

Am fost şi sunt foarte mulţumit de educaţia pe care am primit-o la Departamentul de Ştiinţe Politice de la Universitatea Babeş-Bolayi. Datorită calităţii acestui departament, lucru pe care îl văd ca pe o excepţie în peisajul universitar românesc (cel puţin partea de ştiinţe sociale), am putut să mă descurc excelent oriunde am mers.   Care au fost cele mai mari satisfacţii pe care mediile academice internaţionale ţi  le-au oferit? Consider că studiul în străinătate oferă multe satisfacţii. Cea mai mare satisfacţie pentru mine este transformarea prin care trece orice persoană care are o astfel de experienţă, devenind mai conştientă de sine însăşi. Plasarea într-un context cultural distinct este una dintre putinele modalităţi prin care putem să devenim conştienţi de noi înşine, de caracteristicile noastre culturale care acasă fac parte din ceea ce este considerat obişnuit.

În general, alegerea de a studia în străinătate mi-a oferit o mai bună cunoaştere a ceea ce sunt, precum şi sentimentul de a înţelege o altă cultură, oameni diferiţi, viziuni diferite.

Mediile universitare din alte ţări diferă mult de cele din România. Cred că diferenţa principală este la nivel etic. Lipsa respectării unor criterii etice în contextul universităţilor din ţară duce, din punctul meu de vedere, la o lipsă de seriozitate a întregului proces educaţional, cu un impact direct şi profund negativ asupra capacităţii profesionale şi evoluţiei personale a studenţilor. Posibilitatea de a învăţa într-un mediu profund diferit, din această perspectivă, oferă mult. În primul rând oferă încrederea în pregătirea profesională şi în capacitatea profesională individuală. Apoi, anumite aspecte caracteristice educaţiei anglo-saxone, precum dezvoltarea gândirii critice şi a capacităţii de argumentare, volumul mare de cunoaştere care este transmis şi, în special, accentul pus pe dezvoltarea profesională şi personală a studenţilor schimbă viaţa unei persoane într-un mod cu totul aparte.

Satisfacţiile principale pe care mi le-a oferit studiul în străinătate sunt legate de cunoaşterea unor oameni extraordinari şi a unor locuri extraordinare, de o viaţă foarte frumoasă şi o transformare a modului în care văd lumea în care trăim.

Odată cu finalizarea studiilor în străinătate, ai luat în calcul perspectiva întoarcerii în România în vederea integrării într-un mediu profesional de aici? Dacă da, cum a decurs acest proces? Întrebarea adresată indică o perspectivă cu care personal sunt în profund dezacord. Aceea că dacă o persoană alege sa studieze sau să lucreze în străinătate, aceasta este „plecată” din România. Această dihotomie între a „alege să pleci” şi „a alege să rămâi” pentru mine nu are nici o semnificaţie în contextul actual, unde, în foarte multe domenii, mobilitatea este un aspect necesar al dezvoltării profesionale şi mai ales la nivel educaţional, unde experienţele interculturale, calitatea studiilor şi cunoaşterea limbilor străine sunt esenţiale. Apoi, dintr-un punct de vedere practic, dacă locuieşti într-o altă ţară, nu înseamnă că nu poţi fi conectat şi că nu poţi contribui la ceea ce se întâmplă în România în general sau în localitatea de unde provenim. Personal, nu consider că „am plecat” din România în perioada cât am studiat sau lucrat în alte ţari: de mai mult timp predau la Cluj, fac parte din mai multe asociaţii din România şi am contribuit, oriunde am fost, la dezvoltarea comunităţii româneşti din diaspora. Aceste activităţi consider că mă menţin acasă, oriunde aş fi.

Bineînţeles că am luat în calcul perspectiva găsirii unui job în România, însă cred că şansele mele sunt limitate aici, având în vedere interesul redus al instituţiilor şi mediului privat din ţară pentru Africa Sub-sahariană în special, sau pentru zonele în curs de dezvoltare, în general. Care crezi că este impactul numărului mare de tineri români plecaţi să studieze şi să îşi găsească slujbe în afara ţării asupra dezvoltării societăţii româneşti? Cred că impactul acestui grup de persoane cu experienţe internaţionale este deja semnificativ şi se va amplifica substanţial având în vedere numărul ridicat al persoanelor cu acest gen de experienţe şi inerenta trecere a timpului (aceste persoane ajung să ocupe poziţii cu putere de decizie, în timp).

În contextul României, consider trei aspecte legate de acest grup ca fiind, în particular, relevante. Numărul mare de persoane care merg să lucreze sau să studieze în ţări vestice au o experienţă aparte pe care România încă nu o poate oferi, şi anume experienţa unei societăţi democratice. Deci, în primul rând experienţa unor societăţi democratice va contribui, în timp, la consolidarea democraţiei în România. În al doilea rând, calitatea profesională a celor cu studii şi cu experienţă de muncă relevantă în străinătate contribuie deja într-un mod substanţial în mediul privat şi al organizaţiilor non-guvernamentale (în mediul public situaţia este puţin diferită, dar şi aici există un anumit progres). Şi, în al treilea rând, un număr mare de persoane care studiază sau lucrează în diverse alte ţări duce la dezvoltarea unei conexiuni substanţiale cu ţările respective, atât prin legături la nivel personal, cât şi printr-o mai bună înţelegere şi printr-un interes crescut al societăţii civile româneşti pentru zona respectivă. Eşti unul dintre membrii fondatori GRASP. De ce ai ales să activezi în această organizaţie şi ce anume înseamnă voluntariatul pentru tine? GRASP este o iniţiativă adresată tinerilor care au un interes pentru profesionalism în domeniul lor şi pentru o dezvoltare frumoasă a României. Consider că GRASP poate contribui la creşterea impactului cunoştinţelor şi expertizei celor cu experienţe internaţionale, în România (şi nu numai). Dacă cei care lucrează şi studiază în România au la îndemână opţiunea de a se implica în organizaţii şi de a interacţiona cu instituţiile publice, cei care sunt în străinătate, până la înfiinţarea GRASP nu aveau o astfel de oportunitate. Cred că e important ca aceste persoane să se cunoască şi să aibă capacitatea de a contribui într-un mod structurat la ceea ce se întâmplă în ţară.

Ca politolog, care consideri că sunt cele mai semnificative schimbări în plan politic  din România în ultimii 10 de ani şi care ar fi acele schimbări pe care le-ai dori produse în următorii 10? Consider că integrarea euro-atlantică, recenta schimbare a Legii Educaţiei şi creşterea nemulţumirii cetăţenilor şi protestele din ultima perioadă sunt cele mai semnificative schimbări. Deşi integrarea euro-atlantică nu aduce doar aspecte pozitive, totuşi se realizează un număr important de transformări sistemice şi mai ales procedurale care altfel nu ar fi avut loc – cetăţenii, politicienii, funcţionarii publici şi mediul academic din România ne-având capacitatea şi voinţa de a produce şi implementa soluţii pentru problemele reale ale societăţii Româneşti. Ultimele schimbări ale Legii Educaţiei aduc, cel puţin, un limbaj adecvat şi încearcă să adreseze unele probleme sistemice la nivelul studiilor universitare. Creşterea nemulţumirii cetăţenilor şi protestele din ultima perioadă sunt un început de civism care ar putea să rezulte într-o transformare mai profundă a societăţii civile.

În următorii 10 ani ar fi ideal, din punctul meu de vedere, să aibă loc următoarele: consolidarea comunităţilor la nivel de oraş/sat, transformarea „partidelor politice”, transformarea în profunzime a sistemului educaţional, regândirea procedurilor administrative, consolidarea infrastructurii de cercetare şi regândirea politicii externe.

Ce anume îţi place şi ce te nemulţumeşte la societatea românească? O întrebare foarte generală. Îmi plac foarte multe aspecte. Fără a încerca să generalizez, voi  enumera câteva dintre acestea – îmi place modul în care oamenii interacţionează în spaţiul privat (atunci când o fac în mod paşnic), îmi place cum este înţeleasă prietenia, cred că avem un sens al umorului particular care mie îmi place foarte mult şi pe care îl percep similar cu cel al englezilor, îmi plac doinele, îmi plac foarte multe aspecte din ceea ce eu percep din ce era România înainte de perioada comunistă, ceea ce cred că se poate regăsi în valorile şi comportamentul persoanelor de peste aprox. 75 de ani – modul în care oamenii respectivi muncesc, modul în care se comportă, încrederea pe care o au în ceea ce sunt, modul în care ştiu să facă anumite lucruri.

Sunt, de asemenea, multe aspecte care mă nemulţumesc. Răspunsul la întrebarea anterioară enumeră câteva dintre acestea. Aş accentua lipsa comunităţii pe care o percep ca fiind atât de acută încât uneori am impresia că nu existăm ca şi totalitate. Mă nemulţumeşte incapacitatea noastră de a avea grijă de „noi” şi modul în care îi învinuim întotdeauna pe alţii (actualmente, pe politicieni). Cetăţenii români par să considere, în mod greşit, că politicienii sunt responsabili pentru bunul mers al comunităţii şi al ţării, când de fapt ei sunt cei iresponsabili. Deci pentru mine, disfuncţionalitatea sistemului politic, reprezentată de lipsa de morală şi incompetenţa politicienilor este doar un simptom care indică o problemă mai semnificativă – lipsa de responsabilitate a cetăţeanului şi structurarea inadecvată a societăţii civile pentru a permite cetăţenilor să conducă şi să transforme comunitatea/ţara în care trăiesc după cum consideră de cuviinţă (ceea ce ar presupune existenţa unor procese de comunicare, analiză, dezbatere şi luare a deciziilor la nivelul societăţii civile).

Mă nemulţumeşte incapacitatea noastră de a face relevante pentru lumea în care trăim trecutul nostru şi ceea ce suntem, de a cunoaşte şi de a traduce ceea ce suntem pentru acel „noi înşine” care trăieşte astăzi. De asemenea mă nemulţumeşte lipsa de reflexivitate în modul în care ne analizăm pe noi înşine şi pe noi ca întreg, comunitate şi cultură. Cred că perioada comunistă a produs o traumă pe care încă nu suntem pregătiţi să o acceptăm, nicidecum să o înţelegem, atât la nivel colectiv cât şi în fiecare dintre noi. Prin urmare, sunt nemulţumit de ceea ce sunt eu însumi pentru că aparţin unei „comunităţi” care nu poate să existe în fapt pentru că ne ignorăm pe noi înşine. Şi sunt nemulţumit pentru că nu văd cum aş putea să devin mulţumit de mine însumi/noi înşine atâta timp cât nu există nişte procese structurate de dezbatere la nivelul comunităţii (la rândul ei aproape inexistentă) prin care să ne cunoaştem, să ne înţelegem şi să ne transformăm.

Există vreun sfat pe care l-ai primit şi pe care la rândul tău ai vrea să îl transmiţi tinerilor aflaţi la început de drum? Da. Cred că a fi tu însuţi reprezintă una dintre cele mai mari realizări în viaţă, realizare care facilitează, printre altele, şi succesul profesional. „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – M. Gandhi.

Ionela Doboş Voci pentru România Proiectul "Voci pentru România" este lansat de GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals). Scopul proiectului este de a aduce în atenţia publicului români care au excelat în varii domenii şi care pot reprezenta un reper concret pentru societatea română contemporană şi, mai ales, pentru tinerii români în orientarea lor, spre o bună dezvoltare profesională. Pentru mai multe detalii accesaţi www.vocipentruromania.ro