Ștefan Bănică Jr., în culmea fericirii. Fiul cel mic a împlinit 5 ani. Ce mesaj i-a transmis artistul

Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva; Sursa foto: Instagram

Mezinul lui Ștefan Bănică Jr. a împlinit 5 anișori. Prilej numai pentru Lavinia Pîrva să organizeze o petrecere cu toți prietenii micuțului sărbătorit, printre care și cele două fetițe ale cântăreței Andreea Bălan.

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. a împlinit cinci ani

Ștefan Bănică Jr. are trei copii. Doi băieți, Alexandru și Radu și o fată, Violeta, din căsnicia cu Andreea Marin. La petrecerea lui Alexandru invitații au avut parte de o petrecere pe cinste, cu dulciuri la discreție, baloane, candy-bar și o mascotă care i-a distrat pe cei mici în timp ce adulții socializau.

Surpriza petrecerii, tortul a fost și el în formă de dinozaur. Mama sărbătoritului, Lavinia Pîrva, a postat câteva imagini de la petrecerea de vis pe platformele de socializare, alături de care a atașat și un mesaj emoționant.

Alexandru Bănică la aniversarea de 5 ani; Sursă foto: Instagram

Lavinia Pîrva, mesaj emoționant pentru fiul ei

„Timpul a trecut și trece atât de repede, încât nu știu când a crescut, a devenit independent și atât de personal. Astăzi se împlinesc 5 ani de când Alexandru a venit pe lume. Astăzi, pentru noi a fost mai mult decât o sărbătoare.

Astazi a fost despre el, despre îngerașul nostru, despre minunea fără egal pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o! A fost o zi plină de culoare, veselie, bucurie, culoare și dulceață. La mulți ani copil minunat! Te iubim enorm!”, a transmis cântăreața.

Petrecere în familia Bănică; Sursă foto: Instagram

Ștefan Bănică Jr., în culmea fericirii. Fiul cel mic îi calcă pe urme

Un eveniment de o asemenea importanță nu avea cum să fie trecut cu vederea de Ștefan Bănică Jr. Artistul a postat la rândul lui pe rețelele de socializare o poză cu mezinul familiei, în care Alexandru ține în mână un balon cu cifra 5, vârsta pe care a împlinit-o.

Nu de mult, Lavinia a povestit că Alexandru este pasionat de muzică, așa că nu este exclus ca pe viitor micuțul să calce pe urmele tatălui, la fel cum a făcut-o și băiatul cel mare, Radu.