Steaua, start spre viitor

Pentru „roş-albaştri“ nu e timp de tânguieli. Pierderea titlului i-a aruncat în preliminariile Ligii Campionilor, acolo unde-i pândesc echipe grele.

Steliştii au de ce să fie nemul- ţumiţi pentru clasarea pe locul secund, şi asta nu numai din cauză că au ratat titlul. Turul III preliminar (ultimul) al Ligii Campionilor, la care vor fi nevoiţi să participe pentru a accede în grupele competiţ iei, nu mai e - aparent - atât de accesibil ca anul trecut. Steaua va fi din nou cap de serie la tragerea la sorţi (la fel ca şi vara trecută), dar în urna cealaltă sunt mai mulţi adversari periculoşi.

Adversari „sortaţi“ pe trei categorii

Aparent, potenţialii „inamici“ pot fi împărţiţi în trei categorii. Atletico Madrid sau FC Sevilla (din Spania), Sparta Praga sau Slavia Praga (din Cehia), Şahtior Doneţk sau Dinamo Kiev (din Ucraina), Galatasaray (din Turcia), Nancy sau Olympique Marseille (din Franţa) sunt variante care ar fi de evitat. Din păcate, această categorie reprezintă aproape o treime dintre posibilităţi (5 echipe din 16).

Cea de-a doua „urnă“ ar fi alcătuită din echipe cu care Steaua are prima şansă, dar trebuie să fie atentă: Partizan Belgrad sau Steaua Roşie (din Serbia), Dinamo Zagreb (din Croaţia), Brann Bergen (din Norvegia), Standard Liège (din Belgia).

În sfârşit, ultima categorie e compusă din echipe pe care „roş-albaştrii“ ar trebui să le bată fără emoţii: ŢSKA Sofia (din Bulgaria), Guimaraes (din Portugalia), Wisla Cracovia (din Polonia), Artmedia Bratislava sau MSK Zilina (din Slovacia), Aalborg sau Midtylland (din Danemarca) şi Rapid Viena (din Austria).

Jocul echipei îngrijorează

Dincolo de toate aceste socoteli, steliştii trebuie să privească însă cu realism situaţia de fapt: echipa a jucat foarte prost în retur, în ciuda jucătorilor străini transferaţi pe bani grei. Numai o îmbunătăţire substanţ ială a evoluţiilor, corelată cu întărirea formaţiei prin aducerea unor jucători valoroşi şi cu experienţă, ar putea aduce liniştea. Iar timpul trece foarte repede, nu mai e timp de lamentări şi frustrări. În trei luni, Steaua va debuta în preliminarii, iar antrenorul (Lăcătuş sau altul) are nevoie la începutul pregătirilor de fotbaliştii care vor fi achiziţionaţi, şi nu cu o săptămână înainte de startul sezonului (cum s-a întâmplat altă dată).

Probabil conştient de acest lucru, Gigi Becali a promis deja că va face noi achiziţii. Deocamdată au fost aduşi Bogdan Stancu (de la Urziceni) şi Zoltan Szekely (de la Oţelul). Doi jucători buni, promiţători, dar în niciun caz capabili, la ora actuală, să ducă o bătălie cu uriaşi precum Manchester United, Real Madrid sau Chelsea Londra. În acest moment, valoarea arătată de Steaua nu-i permite decât, cel mult, la o calificare norocoasă în grupele Ligii Campionilor, şi nicidecum la o prestaţie onorabilă în această competiţie.

Meciurile sunt programate în august, pe 12/13 (turul) şi 26/27 (returul). Tragerea la sorţi e fixată pentru 1 august. VARIANTE

Posibili adversari ai steliştilor

Atletico Madrid/FC Sevilla (Spania) Sparta Praga/Slavia Praga (Cehia) Şahtior Doneţk/Dinamo Kiev (Ucraina) Galatasaray (Turcia) Partizan Belgrad/Steaua Roşie (Serbia) Nancy/Olympique Marseille (Franţa) ŢSKA Sofia (Bulgaria) Guimaraes (Portugalia) Dinamo Zagreb (Croaţia) Wisla Cracovia (Polonia) Standard Liège (Belgia) Artmedia Bratislava/MSK Zilina (Slovacia) Aalborg/Midtylland (Danemarca) Brann Bergen (Norvegia) Rapid Viena (Austria)