Steaua, singura echipă care a ieşit nebătută din iarnă

După două luni de hibernare, Liga I la fotbal se repune în mişcare vineri, când sunt programate primele două meciuri ale etapei a 20-a (Farul - Gloria Buzău şi Dinamo - Ceahlăul).

Se anunţă un retur pasionant, cu 15 runde încărcate de miză.

Potul cel mare, titlul de campioană, este disputat de trei formaţii: CFR Cluj, Rapid şi Steaua. Bonusul pentru clasarea pe locul întâi este calificarea directă în grupele Ligii Campionilor. Şi poziţia secundă prezintă interes, fiindcă asigură intrarea în turul trei preliminar al Ligii, adică la numai un pas de grupe.

Retur de 32 de milioane de euro

În joc se vor pune orgolii, dar şi mulţi, foarte mulţi bani. Conform calculelor EVZ, bazate pe declaraţiile celor care conduc cluburile, se estimează că în cel mai încins retur de după Revoluţie se vor arunca în luptă peste 32 milioane de euro. Suma reprezintă bugetele însumate puse la bătaie de cele 18 formaţii pentru a-şi îndeplini obiectivele.

Rezultatele din meciurile amicale „vorbesc“, într-o bună măsură, despre forma sportivă a echipelor. EVZ a făcut bilanţul partidelor de verificare susţinute în această iarnă de formaţiile clasate pe primele şapte locuri ale clasamentului. CFR Cluj (46p). Liderul acuză probleme de omogenitate. Antrenorul Ioan Andone spune despre cele patru remize şi un eşec înregistrate în stagiile de pregătire că sunt produse de nesiguranţ a care a pus stăpânire pe echipă. Tehnicianul n-a găsit încă o formulă de joc care să-l liniştească. Rapid (41p). În Giuleşti nu s-a făcut caz după cele trei eşecuri înregistrate în turneele de pregătire. Giuleştenii l-au vândut în intersezon pe Ionuţ Mazilu şi i-au îndepărtat pe Buga şi Măldărăşanu, dar au pus în loc fantezie şi experienţă, capitole la care excelează nouvenitul Daniel Pancu. Unirea Urziceni (38p). Ialomiţenii visează îndreptăţit la prima lor participare în cupele europene. Steaua (38p). Trupa din Ghencea a fost pe cai mari în pregătiri, căpătându-ş i supranumele de „Invincibila Armada“. Steaua este singura formaţie neînvinsă în amicale. Noile achiziţii au sporit valoarea echipei, fiind de aşteptat ca forţa Stelei să crească odată cu implicarea lui Gigi Becali. Latifundiarul a promis că va intra „la butoane“.

Poli Timişoara (35p). Bănăţenii, învinşi de trei ori în amicale, îşi pun mari speranţe în revenirea atacantuluibuldozer Ionel Ganea, căruia i-a expirat suspendarea dictată după ce l-a agresat pe „asistentul“ Dorin Mudura.

Dinamo (32p). Intrată pe mâna cuplului Cornel Dinu-Cornel Ţălnar, campioana se află în situaţia copilului cu două moaşe. Pentru retur, deviza „câinilor“ a devenit, potrivit Procurorului, „salvarea acestui sezon“. FC Vaslui (31p). Chiar dacă n-au impresionat în pregătiri, moldovenii speră să prindă un loc de Cupa UEFA şi să ia prima de 75.000 de căciulă anunţată de patron pentru îndeplinirea obiectivului.