Steaua pare că nu-și revine după plecarea lui Laurențiu Reghecampf. „Ros-albaștrii” au pierdut, marți, a treia partidă-test din stagiul de pregătire efectuat sub comanda noului tehnician Costel Gâlcă.
Grădinaru și Iancu au redus din diferență
Steliștii au fost înfrânți categoric de echipa campioană a Bulgariei, Ludogoreț Razgrad, cu scorul de 4-2. Vecinii noștri au condus meciul cu 4-0 până în minutul 81, ratând și două lovituri de pedeapsă.
Formația din Ghencea a mai spălat din rușine, după intrarea tânărului Razvan Grădinaru, care a înscris primul gol (81), urmat de Iancu, care a punctat din penalty (85). Costel Gâlcă a folosit pentru acest joc cel mai bun „11” pe care îl are Steaua la ora actuală, cu excepția lui Adi Popa, care a lipsit din motive medicale. „Stelei îi mai trebuie neapărat un fundaș central bun! Altfel, nu o văd bine!”, a declarat Cosmin Moți, fundașul român al formației Ludogoreț.
Rapid-Steaua, în etapa inaugurală
„Militarii” vor susține primul meci oficial din această vară pe data de 11 iulie, atunci când se vor duela cu Astra Giurgiu, în Supercupa României. Altfel, la Liga Profesionistă de Fotbal a avut loc tragerea la sorți a partidelor din noul sezon al Ligii I, iar Steaua va începe noua stagiune cu un meci împotriva unui adversar de tradiție, Rapid, pe 26 iulie.