Steaua, la pământ

Într-unul dintre cele mai slabe sezoane de după Revoluţie, echipa „roşalbaştrilor” riscă să rateze, după şapte ani, prezenţa în cupele europene.

Steaua traversează una dintre cele mai negre perioade din istorie şi riscă să rămână în afara locurilor de cupe europene pentru prima dată după şapte ani. În sezonul 2001-2002, Steaua, pregătită pe atunci de Victor Piţurcă, a terminat campionatul pe locul patru, la egalitate de puncte (50) cu Rapid, care a prins ultimul loc de Cupa UEFA.

Peste gruparea din Ghencea s-au abătut parcă toate blestemele adversarilor pentru brichetele, valizele şi butoanele dirijate până nu demult de Gigi Becali. Fanii şi legendele acuză umilinţele, conducătorii nu mai ştiu cui să dea raportul cât timp patronul stă în arest, antrenorii n-au nicio idee despre cum să oprească haosul, iar jucătorii parcă şi-au fixat ca obiectiv să se facă de râs meci de meci. Toate, puse cap la cap, oferă tabloul situaţiei jenante în care a ajuns cel mai galonat club de fotbal din România. Steaua se îndreaptă spre prăpastie şi nimeni nu pare decis să ia taurul de coarne. Nu mai pot bate nici echipe fără antrenori

Amănuntele aparent irelevante exprimă perfect dezastrul care domneşte în Ghencea. Steaua n-a învăţat nimic din păţaniile de anul trecut, când a pierdut puncte importante contra codaşelor. Numai în ultimele două etape, Steaua a pierdut cinci puncte din dueluri cu echipe care se zbat în lupta pentru evitarea retrogradării: 0-2 cu Pandurii şi 1-1, vineri, cu Farul.

Acestora li se adaugă punctele pierdute în tur cu cvasiretrogradatele Gloria Buzău (1-1) şi CS Otopeni (1-1). Drama este cu atât mai mare cu cât Steaua parcă se luptă să dovedească tuturor că haosul din curtea lor este cel mai mare. Ultimele două adversare erau măcinate de propriile probleme interne, dar asta nu le-a împiedicat să le fure puncte importante „roş-albaştrilor”. Pandurii au învins Steaua, deşi în zilele premergătoare meciului jucătorii s-au „antrenat” semnând petiţii contra antrenoului Sorin Cârţu.

Farul s-a prezentat în Ghencea într-o situaţie şi mai penibilă. Antrenorul Ion Marin îşi dăduse demisia, dar a stat pe bancă doar pentru că şefii marinarilor n-au fost în stare să angajeze alt tehnician cu licenţă. Constănţenii au fost sfătuiţi de pe margine de „secundul” Cristian Cămui, iar „Săpăligă” s-a implicat doar formal. Asta nu e o premieră pentru stelişti, care, în tur, s-au împiedicat de Gloria Buzău, o echipă antrenată atunci de Mario Marinică, tehnician care abia fusese adus de la o echipă de fete!

Nimeni nu ştie ce va urma

Steaua stă „pe avarie” cât timp patronul este arestat. Nimeni nu e în stare să-şi asume reponsabilitatea de a tăia în carne vie. Cât timp Gigi este în „cantonamentul” din arestul Direc ţiei de Cercetări Penale, nimeni nu vorbeşte de strategii de viitor, de un nou antrenor, sau de campania viitoare de achiziţii. INTERVIU

Ilie Dumitrescu: „Sunt momente grele”

Ilie Dumitrescu nu se împacă deloc cu situaţia în care a ajuns echipa care l-a lansat în fotbalul mare. Omul care a marcat două goluri Argentinei, la Mondialul din 1994, nu vede altă soluţie decât remanierea din temelii a lotului. EVZ: Ilie, ce simţi când vezi Steaua sub linia locurilor de cupele europene? Ilie Dumitrescu: Sunt momente grele pentru toţi steliştii. Sper să ieşim repede din această situaţie delicată.

Care ar fi prima măsură pe care ai lua-o, dacă ai avea putere de decizie? Cei din interior ştiu foarte bine toate a mănuntele care au condus la acest moment. Trebuie să se gândească numai la modul cum pot scoate maximum din etapele care au mai rămas de jucat. Participarea în UEFA rămâne un obiectiv pe care îl mai pot realiza. Important este ce va urma după sfârşitul campionatului. Atunci trebuie făcută o analiză la sânge, transferuri notabile...

Dayro Moreno se plimbă pe teren... Lăcătuş a făcut bine că n-a acceptat modul său de comportament. A luat o decizie corectă când, la meciul cu Farul, l-a schimbat după o jumătate de oră. Semedo câştigă 250.000 de euro pe an. Merită aceşti bani? Eu îmi reamintesc cum proceda regretatul Ion Alecsandrescu, care avea o vorbă: „Plătesc performanţa!”. Eu aveam salariu de 10.000 de dolari, dar aveam prime substanţiale, care ne motivau. Dădeam totul pentru echipă şi aveam rezultate, iar banii veneau de la sine.

Nici jucătorii experimentaţi, precum Goian şi Nicoliţă nu prea mai ajută echipa... Goian, Ghionea, Ogăraru, Petre Marin, Nicoliţă rămân jucători importanţi. Problema e că Stelei îi lipsesc fotbaliştii determinanţi din linia de mijloc şi din atac. SFAT

Marcel Răducanu: „Să înceapă să-şi facă echipă” Marcel Răducanu a devenit mult mai reticent la comentariile legate de fotbalul românesc, după ce a primit ameninţări fiindcă a avut curajul să-şi exprime puncte de vedere care au deranjat anumite cercuri. „Am auzit că Steaua a pierdut şi a făcut o remiză în ultimele două etape. E destul de rău ce se întâmplă acolo, nu-şi revine deloc echipa. Ar fi important să prindă măcar un loc în UEFA şi apoi, din vară, să înceapă să-şi facă echi pă. Iar antrenorului, fie Lăcătuş, fie cine va fi din vară, să i se acorde timp să facă echipă. Sezonul ăsta trebuie uitat repede. Nu mai vreau să vorbesc decât despre Germania, nu mai spun nimic despre ceea ce e în ţară pentru că îmi fac numai duşmani şi primesc ameninţări. Ajunge, nu mai vreau!”, a spus, mâhnit, fosta glorie a „roş-albaştrilor” din anii ’70. LIGA I STEAUA - FARUL ............ 1-1 Marcatori: B. Stancu (55)/ Chico (72) STEAUA: Zapata 5 - Ogăraru 5, Tudose 5, E. Baciu 4, P. Marin 5 - Lovin 4 - Semedo 4, D. Moreno 3 (38, Pedriel 4), Toja 5, Ochiroşii 6 (79, Nicoliţă) - B. Stancu 6 (70, A. Ionescu 5). Antrenor: Marius Lăcătuş FARUL: G. Curcă 5 - Măţel 6 (76, Fatai), Pahor 5, Rastovac 5, Vukomanovici 5 - Băcilă 6, Fl. Pătraşcu 6, Rusmir 5, Cl. Voiculeţ 6 - Chico 7 (89, Gosici), E. Nanu 5 (69, Mendy 5). Antrenor: Ion Marin Stadion: „Steaua”; Spectatori: 10.000; Arbitri: L. Dan 6 - Z. Szekely 6, O. Maier 6 CITIŢI ŞI:

Borcea - la „butoane”, Niculae - la „pedale” Timişoara visează titlul şi fără ajutorul TAS Pentru George Copos, Dinamo e în toate Unirea şi Rapid s-au zbătut pentru Dinamo Clasamentul Ligii I la fotbal Rezultate campionate europene