Steaua, început dezastruos sub comanda lui Gâlcă

Două echipe elvețiene din liga secundă a „Țării Cantoanelor” au umilit campioana României.

Steaua a debutat catastrofal în această vară, în primul stagiu de pregătire ce se desfășoară în Italia.

La începutul săptămânii, „militarii” au fost învinși de elvețienii de la FC Chiasso (liga secundă, scor 1-2), după ce au condus cu 1-0, iar miercuri seară a venit un rezultat și mai șocant.

0-5 în minutul 57!

Echipa din Ghencea a pierdut în fața altor „ceasornicari” din divizia B, FC Lugano, scor 2-5! La pauză, elvețienii au condus cu scorul de 3-0, steliștii nu au existat pe teren decât fizic, iar în partea secundă, în minutul 57, tabela de marcaj arăta un incredibil 5-0.

„Sunt dezamăgit de atitudine”

Abia spre final, „roș-albaștrii” au început să miște, iar Claudiu Keșereu a punctat de două ori, în minutele 64 și 80. Astfel, Costel Gâlcă, noul antrenor al campionilor României a bifat cel de-al doilea eșec. Tehnicianul a fost foarte afectat de evoluția elevilor săi și nu s-a ferit să arate acest lucru. „Normal că sunt extrem de supărat, dezamăgit chiar de aceste două rezultate pe care le-am înregistrat în două partide pe care doream să le câștigăm. Sunt dezamăgit de atitudinea unor jucători din anumite momente ale meciurilor”, a spus „Costelinho”.

Dă vina pe antrenamentele solicitante

El a încercat, totuși, să ofere și o explicație tehnică, legată de aceste umilințe. „Trebuie spus și faptul că evoluția mai slabă a echipei este cauzată și de antrenamentele foarte grele pe care le-am făcut până acum. La antrenamente, jucătorii au recepționat bine noul sistem de joc, dar este limpede că mai avem nevoie de timp pentru a pune la punct relațiile de joc. Sper ca în al doilea cantonament să punem la punct tot ce mai este nevoie şi să începem să câştigăm şi noi”, a mai precizat Gâlcă.

Laurențiu Reghecampf, fostul antrenor al echipei din Ghencea, a vorbit și el despre evoluțiile din această pauză competițională. „S-a schimbat sistemul, iar acest lucru se resimte. Jucătorii mai au nevoie de timp și sunt sigur că vor regla totul. Problema este că foarte mulți oameni discută despre echipă. Singurul care are voie să discute este antrenorul”, a spus Reghecampf.

Vin milioanele de euro din Liga Campionilor

Dacă din punct de vedere sportiv Steaua suferă cumplit, la capitolul financiar, „roș-albaștrii” nu stau deloc rău. UEFA, for condus de francezul Michel Platini, a publicat pe site-ul oficial sumele de bani care vor fi încasate de echipele ce au participat în ultimul sezon al Ligii Campionilor.

Jucătorii așteaptă plata restanțelor financiare

Astfel, Steaua, cea care a jucat șase partide în faza grupelor, va primi 15.200.000 de euro, bani ce asigură bugetul clubului pentru două sezoane. În aceste condiții, jucătorii speră că finanțatorul Gigi Becali va da ordin pentru a fi plătite sumele restante (salariile pe ultimele patru luni și diverse bonusuri).

Real a încasat o sumă impresionantă

Steaua a jucat în ultima ediție împotriva echipelor Chelsea Londra, Schalke 04 și FC Basel. „Roș-albaștrii” au remizat cu elvețienii (scor 1-1 și 1-1) și cu germanii, în meciul de la București (0-0). În rest, echipa a fost învinsă în deplasare de Schalke 04 (scor 0-3) și de englezii lui Jose Mourinho (scor 0-4 și 0-1).

Așa cum era normal, lidera încasărilor din stagiunea 2013-2014 este formația Real Madrid. Spaniolii au pus mâna pe trofeu și vor primi de la UEFA suma de 57.414.000 de euro. Altfel, pentru participarea din grupele Ligii Europe, clubul Pandurii Târgu Jiu are asigurată suma de 2.533. 568 de euro.