Steaua, amintiri cu Barcelona şi cu Bunică

La fix 22 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor, „roş-albaştrii“ încheie sezonul cu un amical împotriva Buzăului, dar cu gândul la Cluj.

La fix 22 de ani distanţă după ce Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, învingând faimoasa FC Barcelona cu 2-0 după loviturile de departajare, „roş-albaştrii“ aşteaptă azi o minune de la Cluj, pentru a-şi trece în palmares cel de-al 24-lea titlu de campioană a României. „Roş-albaştrii“ vor întâlni astăzi „satelitul“ Gloria Buzău, începând de la ora 17.00, în direct la Antena 1. Fotbaliştii din Ghencea au nevoie de o victorie contra „Steluţei“, dar, în egală măsură, şi de un pas greşit al liderului CFR Cluj pe terenul concitadinei „U“ Cluj. Bunică: „Ştiu că lumea mă iubeşte!“ Întâlnirea de azi le trezeşte şi amintiri dureroase steliştilor. Remiza din tur (1-1) a fost, probabil, cea mai mare surpriză a campionatului dar, mai ales, singurul blat nereuşit din acest sezon dominat de lupta la „butoane“. Pe 30 noiembrie 2007, primul duel dintre echipele patronate de Gigi Becali a avut un final neaşteptat din cauza unui singur jucător. Veteranul buzoian Romică Bunică a transformat impecabil o lovitură liberă la ultima fază a partidei şi a privat Steaua de două puncte care acum i-ar fi fost suficiente pentru laurii de campioană! Acea remiză ar putea reprezenta pentru Gloria, în acelaşi timp, punctul de aur în lupta pentru evitarea retrogradării.

Bunică a plătit scump îndrăzneala de a-şi apăra corect şansele, el fiind exilat la CSM Râmnicu-Sărat, în Liga a III-a, din ordinul lui Gigi Becali. „Am intrat în istoria fotbalului românesc chiar în era blaturilor! L-am întrebat pe antrenorul Ştefan Stoica înainte de joc cum trebuie să jucăm. Ne-a zis: «Nu pot să vă spun să vă daţi la o parte!». Regret că acel gol a dus la expulzarea mea de la Gloria... Dar ştiu că lumea mă iubeşte încă la Buzău“, a mărturisit Bunică. Duckadam: „Era frumos să avem o dublă sărbătoare“  „Ceea ce s-a întâmplat la Buzău e unicat. Gloria şi-a împuşcat stăpânul în somn! Cine nu ştie despre ce e vorba, îmi zice «uite corectu’», dar cine ştie despre ce e vorba, îmi zice «uite prostu’ satului“. Mai prost ca mine nu există“, a concluzionat Becali după acel meci de poveste. „De Buzău nu-mi mai este frică fiindcă nu mai e Bunică“, a declarat recent Gigi pentru EVZ. Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, nu crede în şansa actualei echipe a Stelei de a-şi adăuga încă un trofeu în palmares chiar pe 7 mai.

„Speranţa moare ultima, dar eu nu cred că «U» Cluj o poate încurca pe CFR. Ar fi fost frumos ca steliştii de pretutindeni să aibă parte de o dublă sărbătoare pe 7 mai: titlul şi 22 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Nu cred că 7 mai e o dată norocoasă, ci una simbolică, istorică pentru Steaua, care nu se poate repeta. Oricum, suporterii nu vor uita ce am realizat atunci şi cred că o vor arăta la meciul cu Gloria Buzău. O să beau un pahar de şampanie la 22 de ani de la momentul Sevilla. Cu cât trece timpul, cu atât ne dăm seama că victoria de atunci rămâne unică“, a declarat ieri Helmuth Duckadam, portarul care a intrat în istorie apărând, pe 7 mai 1986, patru penalty-uri consecutive în finala Cupei Campionilor. SCÂRBIT Balint: „Aş lăsa goale primele trei locuri“ Gabi Balint, alt component de bază al campioanei Europei în 1986, este scârbit de fotbalul actual. „La campionatul mizerabil care a fost, dacă ar fi după mine, aş lăsa primele trei locuri goale! De-abia de la locul patru în jos aş pune echipe. Nu cred că ardelenii de la CFR vor face a doua prostie şi vor irosi a doua şansă. Nu cred nici că «U» Cluj va putea să o încurce pe CFR. Cred că rivalitatea e mai mult în tribună. Nu cred într-o minune la Cluj, chiar dacă e 7 mai. Din ce în ce mai mult se uită ce a fost în 1986. Au rămas doar amintirile şi paharul de şampanie pe care îl bem în fiecare an, în această zi“, a spus Balint. MOMENTE MEMORABILE Titlurile lui Nicolae Dobrin şi Ionel Ganea Ori de câte ori s-a jucat cu titlul pe masă în ultima etapă, s-a lăsat cu scântei şi cu momente dramatice. Dintre cele 17 ediţii precedente ale campionatului României decise în ultimele clipe ale sezonului, Steaua a fost în luptă de zece ori, iar de şapte ori a reuşit să câştige titlul! Cum şi-au tăiat oltenii singuri craca de sub picioare Primul caz s-a produs în 1951, iar învingătoarea a fost CCA Bucureşti. Actuala Steaua a cucerit atunci primul său titlu în faţa eternei rivale: Dinamo.

Cea mai suprinzătoare răsturnare s-a petrecut în 1998. Rapid avea nevoie de o victorie la Craiova pentru a lua titlul. Succesul giuleştenilor le-ar fi convenit şi oltenilor, deoarece, din poziţia de finalişti ai Cupei României, şi-ar fi asigurat prezenţa în Cupa UEFA.

„Ştiinţa“ a avut însă o echipă ruptă în două. În timp ce unii olteni fugeau de minge, Ionel Ganea a luat meciul pe cont propriu şi a marcat două goluri. Partida s-a terminat cu 2-2, Rapid a pierdut titlul, iar Craiova a ratat cupele europene! Finala din ’79 şi dansul fascinant al „Gâscanului“ Fără discuţie, cel mai interesant meci din ultima etapă a fost celebrul Dinamo - FC Argeş 3-4, din 1979. A fost singura dată când contracandidatele s-au luptat direct.

Piteştenii aveau nevoie de un egal, în timp ce „câinii“ se băteau pentru victorie. Vedeta oaspeţilor a fost celebrul Nicolae Dobrin, care a jucat magistral, în timp ce „omul de bază“ al gazdelor a fost arbitrul Otto Anderco.   Desfăşurarea evenimentelor a fost dramatică. Dragnea a deschis scorul pentru Dinamo, dar Argeşul a întors scorul la 3-1. Dinamoviştii au egalat printr-o „dublă“ a lui Dudu Georgescu. Primul gol a fost dintr-un penalty inventat, al doilea - cu mâna!

Legenda spune că Dobrin l-a ameninţ at pe Otto Anderco: „Opreşte meciul, că altfel îi bat!“. Şi a marcat în minutul 90! (Răzvan Toma)