Două la Primărie, două la Prefectură... Imaginea din România care a făcut înconjurul lumii

Două la Primărie, două la Prefectură... Imaginea din România care a făcut înconjurul lumii

Mai e puţin până la ziua naţională a României, iar primăriile din întreaga ţară se grăbesc să îmbrace în straie de sărbătoare comunităţile pe care le conduc.

Fiecare se descurcă după posibilităţi, pentru că nu toată lumea are acces la cele mai noi tehnologii, iar arborarea drapelului naţional pe stâlpii de electricitate sau pe clădiri nu este o treabă atât de uşoară cum am crede.

Dar românul este inventiv şi se descurcă în orice situaţie. Pe străzile din Râmnicu Vâlcea, spre exemplu, responsabilul cu atârnarea steagului naţional pe stâlpi n-a avut, se pare, parte de o scară. Aşa că ascensiunea spre vârful stâlpilor de iluminat s-a făcut cu ajutorul unui excavator. Bietul om a trebuit să înfigă drapelul cu o singură mână, iar cu cealaltă să se ţină de o pubelă de gunoi, într-o echilibristică perfectă, care le-a dat fiori trecătorilor.

Fotografia, realizată de Alexandru Cutelescu, a devenit imediat virală pe internet.

Foto: Alexandru Cutelescu