Statulul judecătorilor și procurorilor a fost votat pentru a treia oară! Proiectul de lege s-ar putea întoarce însă la CCR

Statulul judecătorilor și procurorilor a fost votat pentru a treia oară! Proiectul de lege s-ar putea întoarce însă la CCR

Proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost votat din nou în Senat, pentru a treia oară.

Proiectul a primit 79 de voturi pentru și 26 împotrivă.

Actul normativ, care a fost adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaților a fost dezbătut marți în Comisia specială pe legile Justiției. Marțea trecută Camera Deputaților adopta cu 181 de voturi pentru și 84 de voturi împotrivă și 5 abțineri reexaminarea Legii 303/2004 a Statutului judecătorilor şi procurorilor.

Votul vine în urma deciziei Curţii Constituţionale, principala modificare care trebuia făcută fiind la definiţia erorii judiciare.

Astfel, în ședința de marți a comisiei speciale a fost redefinită eroare judiciară. Potrivit modificărilor, „flagrant” şi „în mod vădit” au fost modificate cu „evidentă” şi „evident” şi a fost introdus termenul „grav”.

Astfel, în redefinirea erorii judiciare, noua formulare este: 

„S-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară. S-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum şi atunci când, prin încălcarea clară şi incontestabilă a situaţiei de fapt sau a normelor juridice aplicabile au fost afectate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară”.

USR ar urma să atace pentru a treia oară legea la Curtea Constituțională.