Statul va trebui să plătească daune morale în valoare de 5000 de euro pentru un inculpat

Potrivit unei decizii aparținând Tribunalului București, Statul Român va trebui să-i plătească lui Vintilă Valeriu daune morale în valoare de 5.000 euro pentru durata excesivă a procedurilor penale la care a fost supus.

Hotărârea instanței, pronunțată în iulie 2018, a fost atacată cu apel, iar procesul este în desfășurare la Curtea de Apel București. Procesul a început în septembrie 2019, a avut mai multe termene, iar la cel mai recent, cel din 9 noiembrie 2020, s-a decis ca următoarea înfățișare să aibă loc pe 8 martie 2021.

Cerințele inculpatului

Inculpatul a cerut să se constate caracterul nelegal al arestului preventiv din intervalul 28 mai 2002-4 august 2003 și durata excesivă a procedurilor penale la care a fost supus și pe cale de consecință pârâtul Statul Român să fie obligat la:

  • plata sumei de 300.000 EURO reprezentând daune morale si la plata sumei in cuantum de 7.800 euro reprezentând daune materiale constând în cheltuieli efectuate de soția reclamantului cu deplasările și cazarea în Spania, unde reclamantul a fost reținut;
  • plata sumei de 200.000 euro reprezentând daune morale pentru încălcarea unor drepturi nepatrimoniale – dreptul la onoare, la demnitate, la imagine și la viață privată
  • plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de Vintilă Valeriu în cei 17 ani de procese

Care au fost acuzațiile?

Vintilă Valeriu a fost trimis în judecată în 22.09.2000, pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și complicitate la înșelăciune. La procesele care au urmat, Vintilă Valeriu a declarat în repetate rânduri  că a însoțit ca șofer grupul format din inculpatul R.S. și alte persoane în perioada 11 martie -5 aprilie 1999, grup care ulterior a fost implicat în derularea unor achiziții de combustibili de la SNP PETROM -Sucursala Deva-Hunedoara, prin emiterea a 3 CEC-uri fără acoperire.  Anchetatorii nu au reușit să adune probe că Vintilă Valeriu ar fi participat efectiv la acele afaceri frauduloase sau la negocierea contractelor, el având în acel grup doar atribuții de șofer. Avocații acestuia au susținut că nu se pot proba elementele constitutive ale infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la infracțiunea de înșelăciune, nefiind întrunit elementul material al laturii obiective și anume că fapta a fost săvârșită cu vinovăția ceruta de legea penală.

Decizia judecătorilor

În privința solicitării plății unor daune morale pentru perioada petrecută în arest, Judecătorii Tribunalul București au reținut că instanțele penale care au analizat măsura preventivă și fapta penală imputate reclamantului nu au reținut caracterul nelegal al arestării.   În aceste condiții, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 300.000 EURO reprezentând daune morale ca urmare a reținerii nelegale pentru perioada 28 mai 2002-4 august 2003 și la plata sumei in cuantum de 7800 de euro reprezentând daune materiale constând în cheltuieli efectuate de soția reclamantului cu deplasările și cazarea în Spania, unde reclamantul fost reținut, sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare.

În ce privește solicitarea plății unor daune pentru durata excesivă a procedurilor penale la care a fost supus Vintilă Valeriu, Tribunalul București a constatat că:

  • hotărârea judecătorească de condamnare la 10 ani de închisoare din 2004 a fost desființată în 2005.
  • în dosarul penal au fost mai mulți inculpați, iar judecata s-a desfășurat pe parcursul mai multor cicluri procesuale dată fiind complexitatea dosarului penal.
  • durata de soluționare a cauzei s-a întins pe parcursul a 17 ani.
  • multiplele casări cu trimitere la rejudecare, competența instanțelor și dispoziții privind restituirea dosarului au cauzat întârzieri care nu pot fi imputate reclamantului Vintilă Valeriu.
  • tribunalul consideră că durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu a răspuns cerinței termenului rezonabil

Tribunalul a reținut și prejudiciul moral invocat de reclamant privind afectarea imaginii sale, afectarea vieții private fiind perceput în comunitatea în care a trăit ca inculpat într-un dosar penal de-a lungul unei perioade de timp nerezonabile. De asemenea, instanța a mai notat că a fi parte într-o procedură penală pe o durată de 17 ani constituie o afectare gravă a modului de viață, a stării psihice și emoționale a unei persoane. Pentru toate acestea, judecătorii au decis ca nota de plată, pe care ar urma să o achite Statul Român lui Vintilă Valeriu pentru cei 17 ani de procese, să fie de 5.000 de euro, din cei 200.000 de euro solicitați, potrivit justnews.ro