Statul român, majoritar la Nuclearelectrica

Guvernul României va adopta miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A.va deţine participaţia majoritară în proiectul de construire a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

"Miercuri vom adopta în Guvern mandatul pentru negocierea la reactoarele 3 şi 4. Am socotit că statul trebuie a aibă o poziţie dominantă şi avem resurse pentru acestă finanţare", a declarat, azi, ministrul Economiei şi Finanţelo,Varujan Vosganian, prezent la Neptun, la Forumul Regional al Energiei, FOREN 2008.

Iniţial, participaţia Nuclearelectrica a fost de numai 20%. Însă autorităţile române au decis ca operatorul centralei nucleare de la Cernavodă să deţină pachetul majoritar. Decizia a fost adoptată după ce deja toate companiile implicate conveniseră asupra procentului de implicare.

Vosganian a apreciat că principalul atuu al României în UE este componenta energetică, depăşită poate doar de cultură, menţionând că sunt în pregătire investiţii de anvergură în sectorul enegetic.

Sistemul trebuie să creeze baza durabilă a dezvoltării economice româneşti", a continuat Vosganian.

Totodată, Guvernul ar putea adopta miercuri o hotărâre pentru stimularea energiilor regenerabile.

"Va veni momentul în care vom condiţia eliberarea licenţelor pentru energia eoliană cu producţia de energie de echilibrare", a spus ministrul Economiei.

(17:20)