Când Diana Buchan, un grafician în vârstă de 30 de ani, din Marea Britanie, a simţit pentru prima oară o durere puternică la una din gambe nu i-a dat prea multă importanţă. A crezut că şi-a forţat muşchiul în timpul unei plimbări cu bicicleta.
De fapt, discomfortul ei era cauzat de ceea ce generic se numeşte “tromboză venoasă profundă" – un cheag de sânge în piciorul ei stâng.
Tromboza venoasa profunda este reprezentată de formarea unui cheag de sânge numit tromb in venele profunde ale membrelor inferioare, pelvisului sau membrele superioare. Cheagul de sânge s-a dislocat şi câteva săptămâni mai târziu Diana se afla în spital diagnosticată cu embolism pulmonar. Cheagul ajunsese în plămâni.
6 ore de stat pe scaun fără întrerupere pot fi fatale
Cercetări recente arată că riscul apariţiei unui astfel de cheag este crescut în cazul persoanelor care petrec mult timp stând pe scaun. Un studiu publicat de curând în British Medical Journal a descoperit că în cazul celor care stau timp îndelungat pe scaun în fiecare zi, riscul de a face un cheag de sânge este de 2-3 ori mai mare ca în cazul celorlalţi.
În cazul Dianei, în săptămânile dinaintea primelor simptome, ea stat la birou fără întrerupere cel puţin câte şase ore pe zi, fără pauză. Acest regim de viaţă putea să îi fie fatal.
Efectele statului pe scaun: încetinirea fluxului de sânge şi formarea de cheaguri
Tromboza venoasă profundă este cauzată de o deteriorare a pereţilor vaselor de sânge prin accidentări cum ar fi mâini sau picioare rupte sau prin formarea de cheaguri de sânge mai uşor decât este normal. Mai poate fi cauzată şi de încetinirea fluxului de sânge care se produce atunci când stai într-o singură poziţie pentru o perioadă lungă de timp.
“Mi-am dat seama că nu e în regulă durerea pe care o simţeam în pulpa stângă. A început să mă doară din ce în ce mai tare până când aproape nu mai puteam să calc cu acel picior. Lucrez pe cont propriu şi cu 10 zile înainte să apară primele dureri am lucrat foarte mult pentru că aveam de făcut recuperări.", declară Diana într-un articol al dailymail.co.uk.
"Nu voi mai sta niciodată 6 ore fără întrerupere la birou" Cu toate că avea dureri, ea a continuat să meargă cu bicicleta şi chiar a participat la o cursă caritabilă, parcurgând cu bicicleta distanţa dintre Londra şi Portsmouth. Peste două zile avea să se prezinte la medic.
După mai multe investigaţii medicii au descoperit cheagul de sânge care se deplasase deja la plămâni. Tratamentul este unul foarte simplu cu medicamente anti-coagulante însă depistarea problemei este mai dificilă. “Nu voi mai sta niciodată 6 ore fără întrerupere la birou", a concluzionat Diana care urmează un tratament cu medicamente pe o perioadă de 6 luni.