Mai multe posturi de funcționari publici sunt scoase la concurs, în perioada următoare, în cadrul sistemului public. Anunțul de concurs a fost publicat deja, iar cei interesați pot vedea care sunt condițiile de angajare și etapele de examinare a candidaților. Cei interesați se pot înscrie în prima parte a lunii martie, mai ales că salariile sunt foarte atrăgătoare, ajungând și la 10.000 de lei pe lună.
ANAF scoate la concurs un număr de 307 posturi de execuție în cadrul Regionalei București – Ilfov. Fiscul are un deficit de personal la nivelul acestei regionale, una dintre cele mai importante din punct de vedere economic.
Reprezentanții ANAF au anunțat, încă din luna octombrie a anului trecut că Fiscul are 1.490 de posturi vacante. La vremea respectivă s-a spus că este nevoie de mai mulți angajați, în cadrul instituției, pentru a implementa politicile fiscale în vederea atragerii unor sume mai mari la bugetul de stat.
La vremea respectivă, conducerea ANAF a precizat că vor fi organizate concursuri de angajare pentru toate cele opt regionale din țară, încă din primul trimestru al anului 2023. De altfel, în vara anului trecut, ANAF a mai scos la concurs 260 de posturi. Dintre acestea au fost ocupate ceva mai mult de jumătate, din cauza rezultatelor slabe obținute la concurs de cei înscriși.
În acest context, DGRFP București intenționează să organizeze concurs de angajare la jumătatea lunii martie. În zilele de 14, 15, 16 și 17 martie 2023 a fost programată proba scrisă pentru concursul de recrutare în vederea ocupării unui număr de 307 funcții publice de execuție vacante. Posturile scoase la concurs sunt în cadrul aparatului propriu al DGRFP București, dar și în unitățile subordonate.
Cum se va desfășura concursul de angajare
Regionala București se confruntă, de mai multă vreme, cu probleme de personal, având schema incompletă. Chiar dacă salariile pe care le oferă ANAF sunt atractive, putând ajunge la aproximativ 10.000 de lei, inspectorii fiscali nu se înghesuie să lucreze aici. Acesta deoarece munca este mult mai dificilă decât în alte zone.
Drept urmare ANAF organizează periodic examene de angajare în vederea completării posturilor vacante din organigramă. Concursul programat în luna martie se va desfășura în trei etape.
Prima va consta în selecția dosarelor de înscriere, cea de-a doua într-un examen scris, iar în ultima etapă cei ce vor trece de proba scrisă vor susține un interviu.
Selecția dosarelor de concurs se va efectua în termen de maximum 5 zile lucrătoare după data limită de depunere a dosarelor de înscriere, în perioada 2 martie 2023 - 8 martie 2023. Ulterior, începând cu ziua de 14 martie, vor avea loc examenele scrise, iar mai apoi, după corectare, în maximum cinci zile de la data susținerii probei scrise va fi programat interviul.