Măicuța Elena a fost persecutată politic pe vremea comuniștilor, scoasă din mănăstire în puterea nopții cu arma la tâmplă și obligată să se dezbrace de haine. Condamnată la un an de închisoare cu suspendare de vechiul regim, Elena Bazilian a depus, după 1990, cerere de despăgubire, conform legii.

Măicuța Elena a fost încadrată la „persoană cu domiciliu obligatoriu”, încadrare căreia îi corespundea o vechime de 7 ani şi 6 luni în muncă și o indemnizaţie lunară. La Casa de Pensii Brasov, decizia a fost transcrisă greșit. „Strămutată”, în loc de „domiciliu obligatoriu”, ceea ce a dus, automat, la o indemnizație mai mare. Greșeala făcută acum 23 de ani a fost descoperită de curând, în urma unui control de la București Măicuța Elena refuză să se lupte cu sistemul, pentru că, spune ea…. „oamenii simpli nu-şi găsesc dreptatea”.

 Elena Bazilian s-a născut în decembrie 1929 la Braşov şi a crescut fără tată, scrie Libertatea. Mama ei a rămas văduvă pe când Elena avea doar două luni şi s-a chinuit cum a putut să-şi crească cei patru copii. Înainte să moară, tatăl, care fusese orfan de ambii părinţi, şi-a rugat soţia cu limbă de moarte să nu-şi dea copiii de lângă ea, cu nici un chip. Oricât de greu i-ar fi.

Elena s-a dus la Mănăstirea Vladimireşti, din judeţul Galaţi, unde a luat cu ea singura ei avere, o maşină de cusut Singer rămasă de la tatăl său. Îşi aduce aminte limpede de perioada persecuţiilor comuniste când, în 1955, conducerea mănăstirii a fost arestată şi călugăriţele au fost constrânse să plece din casa Domnului. Dar Elena şi prietena ei cea mai bună, Maria, nu au vrut să părăsească mănăstirea. Și inevitabilul s-a petrecut. Într-o noapte de iarnă, în ianuarie 1956, s-au trezit cu arma la tâmplă. „Era o vreme câinoasă, era noroi până la glezne… Ne-au trezit în toiul nopţii şi ne-au scos din mănăstire cu arma la spate, ca pe hoţi. Ne-au obligat să ne dezbrăcăm de uniformă… Ne-au dus pe un şantier, unde ne-au triat… Pe noi, care eram de mai departe, ne-au dus la 2 noaptea în gară, la Brăila, şi ne-au dat nişte foi de drum… Noi, cum eram din Braşov, ne-au trimis acasă şi ne-au dat ordin să ne prezentăm la Miliţie periodic. Eram nişte copile naive, de 20 şi ceva de ani. Noi tot speram să ne întoarcem la mănăstire la un moment dat”, povesteşte măicuţa Elena.

Elena a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru „port ilegal de uniformă” şi domiciliu obligatoriu la Braşov. Abia după ce a convenit să renunţe la uniforma de călugăriţă, Elena a reuşit să se încadreze în câmpul muncii, ca muncitoare la o fabrică de bomboane din Braşov. A lucrat 11-12 ani, dar s-a îmbolnăvit de poliartrită şi după cinci ani prin spitale a fost pensionată pe caz de boală.

După ’89, Mănăstirea Vladimireşti s-a redeschis, însă Elena nu s-a mai putut întoarce acolo pentru că familia ei avea nevoie de ea.

După Revoluţie, la sfatul unei cunoştinţe, Elena şi Maria au depus cerere de despăgubire conform Decretului-lege nr 118/1990 privind „acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri”. În hotărârea Comisiei din decembrie 1994 se menţionează că „Petenta (Elena Bazilian – n.r.) a fost călugăriţă în Mănăstirea Vladimireşti jud. Galaţi şi a fost evacuată forţat şi trimisă la Braşov, unde i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în perioada 1 februarie 1956 – 1 februarie 1961, adică 5 ani, căreia îi corespunde o vechime de 7 ani şi 6 luni în muncă, bucurându-se de drepturile prevăzute de lege”. I se stabileşte o indemnizaţie lunară de 8.500 de lei în banii de atunci.

Deşi în hotărârea Comisiei se menţionează „domiciliu obligatoriu”, în documentul Casei de Pensii Braşov, din ianuarie 1995, apare încadrarea „strămutată”, căreia îi corespunde o indemnizație mai mare. O eroare, cel mai probabil, a unui funcţionar grăbit. Totuși, măicuţa Elena a observat că pensia ei era uşor mai mare decât a colegei ei, Maria Neagu, deşi ştia că au aceeaşi încadrare, şi a mers la Casa de Pensii să ceară lămuriri. I s-a explicat atunci că diferenţa are legătură cu anii de muncă, prin urmare, a stat liniştită.

Anul trecut, în urma unui control de la București, Casa de Pensii Braşov şi-a dat seama de eroarea din act. După 23 de ani! În iulie 2018, Elena Bazilian a primit o înştiinţare de la Casa Judeţeană de Pensii care o anunţă că trebuie să returneze 36.000 de lei pe care i-ar fi încasat necuvenit. Suma reprezintă banii primiţi în plus doar în ultimii trei ani, în perioada de prescripţie.