Guvernul României face un nou pas pentru dezvoltarea turismului. În acest sens au fost atestate noi stațiuni turistice, atât de interes național, cât și local. Lista completă a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
România are noi stațiuni turistice. Guvernul a atestat mai multe zone de interes național și local. Lista acestora a fost publicată în Monitorul Oficial.
Noi stațiuni turistice atestate
Țara noastră are noi stațiuni turistice atestate. Prima testat-o de Guvernul României este zona turistică a municipiului Baia Mare, județul Maramureș. De asemenea, o localitate din județul Argeș au primit atestarea de stațiuni turistice.
Este vorba despre comuna Lerești, din care fac parte și satele Pojorâta și Voinești. Totodată, localitatea Vârtop—Nucet din județul Bihor, a primit această atestare.
Guvernul a atestat ca stațiune turistică si comuna Sâncraiu din județul Cluj, precum și comuna Sita Buzăului din județul Covasna. De asemenea, zona turistică a orașului Vlăhița, județul Harghita, a fost inclusă pe lista acestora.
Lista publicată în Monitorul Oficial
„Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. — Se aprobă atestarea ca stațiune turistică de interes național a Zonei turistice a municipiului Baia Mare, județul Maramureș.
Art. II. — Se aprobă atestarea ca stațiuni turistice de interes local a următoarelor localități sau părți din localități:
a) comuna Lerești, județul Argeș
b) zona turistică Vârtop—Nucet, județul Bihor;
c) comuna Sâncraiu, județul Cluj;
d) comuna Sita Buzăului, județul Covasna;
e) zona turistică a orașului Vlăhița, județul Harghita.”, arată lista din Monitorul Oficial.
Alte stațiuni turistice incluse în această categorie
Guvernul României a atestat zona turistică Cinciș-Cerna parte din comuna Teliucu Inferior, județul Hunedoara. De asemenea, comuna Râu de Mori din județul Hunedoara și zona turistică a comunei Șișești, județul Maramureș au fost incluse în listă.
Mai mult, orașul Broșteni din județul Suceava a fost declarat stațiune turistică.
i) comuna Ieud, județul Maramureș;
j) orașul Broșteni, județul Suceava;
k) comuna Fârdea, județul Timiș;
l) comuna Murighiol, județul Tulcea;
m) zona turistică a comunei Costești, județul Vâlcea;
n) comuna Urechești, județul Vrancea” arată hotărârea publicată în Monitorul Oficial.