Începe răspândirea imigranților în toate statele Uniunii Europene, inclusiv în România? Liderii celor 7 țări din sudul Europei cer o repartizare echitabilă a refugiaților care traversează Mediterana
- Ovidiu Drug ă
- 19 iunie 2019, 01:59
Cine spunea că imigrația nu este o problemă pentru România? Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Consiliul European care se apropie i-a făcut pe liderii statelor UE din sud să se reunească săptămâna trecută în capitala Maltei.
La summit-ul de la Valletta au luat parte șefi de stat și de guvern din Cipru, Franța, Grecia, Italia, Malta, Portugalia și Spania. Scopul a fost stabilirea unei poziții comune în cadrul dezbaterilor care urmează la nivel european, iar deciziile adoptate nu sunt de bun augur pentru țările din estul Europei care refuză să-și deschidă porțile imigrației. Cei șapte au arătat că UE trebuie „să garanteze aplicarea eficientă a principiului solidarității și a repartizării echitabile a sarcinilor între statele membre”, cu alte cuvinte, toate statele membre ar trebui să-și asume cota de imigranți.
Nu e vorba, nicidecum, de vreo hotărâre în favoare unei politici pro-imigrație. Dimpotrivă. Într-o declarație comună dată publicității vineri, liderii sud-europeni au cerut navelor de salvare a imigranților din Marea Mediterană să respecte dreptul internațional și să nu mai obstrucționeze paza de coastă libiană. S-a cerut, de asemenea, un sprijin politic și economic mai mare pentru Libia și ONU pentru a face față imigrației, precum și pentru încetarea imediată a focului în această țară nord africană afectată de o reizbucnire a războiului civil. Deși la întâlnire a luat parte și președintele francez Emmanuel Macron, rezoluția finală pare să reflecte mai degrabă pozițiile Italiei (reprezentată de premierul Conte) și Maltei. Aceste două țări sunt cele care au cerut deschis, în cadrul reuniunii, măsuri stricte împotriva vaselor umanitare care acționează în Mediterana, argumentând că ONG-urile fac jocul traficanților de carne vie și, mai mult, îi încurajează pe pe migranți să facă o călătorie periculoasă pemare spre Europa