Sper să fim din ce în ce mai numeroși cei care ne opunem terorii ideologice pe care o răspândesc și care este pe punctul de a sfâșia țara.

Ați publicat un nou eseu intitulat „Live Not by Lies”. Aceste alegeri și încurcătura privind rezultatele, contestate în unele state de echipa lui Trump, consfințesc intrarea Americii în epoca post-adevărului?

Depinde de ce înțelegeți prin „post-adevăr”. Noaptea dinaintea alegerilor, fiul meu, care este la universitate, îmi spunea că ar trebui să-l recitim pe Jean Baudrillard pentru a înțelege epoca în care trăim. Probabil are dreptate.

Cred într-adevăr că Statele Unite s-au adâncit în „post-adevăr” din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, pentru că dezbinările noastre nu sunt doar politice, ele privesc și miturile noastre fondatoare – „adevărul poetic” al destinului nostru național, sensul colectiv pe care îl aducem istoriei noastre, așa cum o face fiecare națiune pentru a-și cimenta unitatea.

Am văzut apărând la stânga, în cursul ultimilor ani, un puternic discurs alternativ care face din țara noastă o creație demonică, o adunătură de rasiști și de ticăloși. Acest discurs triumfă la vârful instituțiilor noastre și a cucerit elitele noastre.

Aceste alegeri au arătat din nou prăpastia care desparte lumea în care trăiesc presa și clasele conducătoare și cea a restului americanilor.

Când copiii noștri învață la școală, sau prin cultura de masă, că bătrânele adevăruri poetice, mitologice, despre Statele Unite, sunt în realitate niște minciuni, și că singurul adevăr este că țara noastră este un infern, atunci singurul viitor care ne așteaptă este o formă sau alta de război civil.

În acest sens, țara noastră trăiește într-o epocă de „post-adevăr”: nu mai împărtășim un discurs comun despre ceea ce înseamnă America.

Frica de a spune adevărul

Apoi, și mai îngrijorător, așa cum Hannah Arendt ne avertiza în „Originile totalitarismului”, o societate pre-totalitară se poate recunoaște după oamenii care nu mai cred în existența adevărurilor obiective – o societate în care oamenii consideră niște minciuni drept adevăruri dat fiind că acestea servesc intereselor lor.

Cu siguranță, trăim într-o astfel de societate astăzi.

Dar este acest lucru valabil doar pentru America sau privește întregul Occident, prăbușit în decadența postmodernă.

În fine, într-un sens mai limitat, ne aflăm într-o epocă a „post-adevărului” în măsura în care devenim incapabili să spunem adevărul din frică să nu atragem fulgerele și pedepsele clasei dominante.

În Franța, de exemplu, se întâmplă același lucru în legătură cu Islamul. Știți foarte bine cum funcționează. Pe termen lung, oamenii obșnuiți se satură de minciunile oficiale, și chiar dacă le lipsește curajul de a trăi public în adevăr, cel votează conform conștiinței lor în cabina de vot.