Statele NATO, acord pentru spijinirea pe scară largă a Ucrainei

Ţările NATO planifică să anunțe la summitul de la Vilnius un acord privind sprijinirea pe scară largă a Ucrainei, care prevede şi formarea unei structuri specializate în cadrul alianţei, cu mai multe profiluri. Noua structură se va ocupa, pe lângă coordonarea ajutorului oferit ţării afectate de război, de pregătirea pentru aderarea Ucrainei la NATO.

Ziarul Financial Times scrie că Marea Britanie, Franța, Germania, SUA și alți aliați urmează să anunțe un acord amplu la summit. Potrivit publicației, este vorba despre crearea unei structuri multilaterale, în cadrul căreia membrii alianței își vor putea asuma obligații bilaterale pentru sprijinul militar și financiar al autorităților de la Kiev.

Ucraina va fi ajutată să atingă standardele de aderare la NATO

În plus, țările NATO au convenit să renunțe la planul oficial pentru aderare la blocul militar după ce va fi luată o decizie politică cu privire la intrarea Ucrainei în NATO, se arată în articol. După cum au declarat pentru ziar doi diplomați, sub protecţia anonimatului, organizația va dezvolta măsuri pentru a ajuta Ucraina să atingă standardele alianței. Aceasta se referă, printre altele, la lupta împotriva corupției, la dezvoltarea programului de arme, precum și la soluționarea unor probleme administrative.

La summitul de la Vilnius este planificat, de asemenea, să se anunțe începutul pregătirii piloților ucraineni pentru a pilota avioane de luptă F-16, notează Financial Times.

Totuşi, textul declarației comune a participanților la întâlnire nu a fost încă elaborat. Cel mai probabil, varianta finală a declaraţiei se va conveni chiar în timpul evenimentului.

Autoritățile ucrainene insistă să adere la NATO pe o bază accelerată. Kievul a declarat în repetate rânduri că nu vor fi pe deplin mulțumiți de nicio altă decizie a summit-ului, care va avea loc în perioada 11-12 iulie la Vilnius. Cu toate acestea, nu există un consens între membrii organizației cu privire la invitarea Ucrainei „în plin război”, deoarece acest lucru ar însemna pentru ei să intre în conflict cu Rusia.

Moscova a anunţat că monitorizează îndeaproape situația și își amintesc că tocmai orientarea Kievului spre aderarea la alianță a devenit unul dintre motivele demarării aşa zisei operațiunii militare speciale în Ucraina.