Propunerea inițială a fost reducerea cu 15% a consumului de gaze pentru ca acestea să poată fi stocate pentru la iarnă. Decizia vine după ce Rusia a redus din nou fluxul de gaze livrat către Occident și există temerea că acesta ar putea fi oprit complet.
Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului de gaze, pentru a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, potrivit AFP.
„Nu a fost o misiune imposibilă! Miniştrii energiei din cele 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare", a anunţat preşedinţia cehă pe contul său de Twitter.
Text modificat
În condițiile în care o duzină de țări din UE se confruntă deja cu o reducere a livrărilor rusești, Bruxelles-ul îndeamnă statele membre să se pregătească economisind gazul și stocându-l pentru iarnă, de teamă că Rusia va întrerupe complet fluxurile ca represalii la sancțiunile occidentale din cauza războiului cu Ucraina.
Propunerea inițiată a fost ca țările din UE să reducă cu 15% consumul de gaze, dar documentul a întimpinat o opoziție puternică din partea mai multor state, precum Spania, Portugalia sau Grecia.
În ultima versiune a textului, deşi se menţine obiectivul privind o reducere cu 15% a consumului de gaze, au fost introduse modificări care ar permite ţărilor să ceară derogări pentru o serie de motive, precum locaţia geografică.
„Scopul urmărit este să se permită o moderare a reducerii consumului de gaze în schimbul angajamentului ţărilor de a creşte pe cât posibil transferul de energie între statele membre“, se arată în document. Consiliul Europei urmează să anunțe exact care este textul final ce a fost agreat marți de statele membre UE.
Decizie politică
Gazprom a a anunțat luni că, începând de miercuri, livrările de gaze via Nord Stream 1, vor coborî până la 33 de milioane de metri cubi pe zi, ceea ce înseamnă că acesta va funcţiona la doar 20% din capacitate.
Comisia Europeană a semnalat marţi că decizia companiei ruse Gazprom de a reduce furnizările de gaze prin gazoductul Nord Stream 1 este motivată politic şi nu ţine de motive tehnice.
„Ştim că nu este un motiv tehnic pentru a face asta (să fie reduse furnizările prin Nord Stream n.r). Acesta este un pas motivat politic şi trebuie să fim pregătiţi în acest sens, şi, tocmai de aceea, diminuarea preventivă a cererii noastre de gaze este o strategie înţeleaptă", a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, potrivit Agerpres.