Vestea la care Dragnea nu s-ar fi așteptat niciodată! Nimic nu mai poate schimba decizia PSD

Vestea la care Dragnea nu s-ar fi așteptat niciodată! Nimic nu mai poate schimba decizia PSD

Marele absent al ședinței PSD de sâmbătă, Paul Stănescu, a declarat că Liviu Dragnea nu mai este membru PSD. De asemenea, acesta a precizat că nu a avut o problemă personală cu fostul lider al PSD.

Paul Stănescu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că în partid se spune, în glumă, că s-a decis organizarea rapidă a Congresului, pe 29 iunie, pentru că pe 3 iulie este posibil ca CCR să decidă că au fost nelegal constituite completurile de trei. Totuși, juriștii au declarat că Liviu Dragnea tot nu ar putea ieși din închisoare.

Întrebat dacă Liviu Dragnea mai este membru PSD, Stănescu a explicat faptul că statutul formaţiunii prevede pierderea calităţii de membru de partid în momentul unei condamnări definitive cu executare şi a menţionat că el nu a avut o problemă personală cu fostul lider al partidului, ci una politică.

„Nu cred că mai este (membru PSD - n.r). Mulţi au zis că s-a pus congresul pe 29 pentru că pe 3 e posibil să dea CCR că au fost nelegal constituite completurile de trei - glumeau unii. Dar, conform statutului, în momentul în care ai fost condamnat definitiv, îţi pierzi calitatea de membru de partid. (...) Spun juriştii că în momentul în care completul de cinci te-a condamnat, chiar dacă completul de trei nu ar fi constituit legal, execuţi în continuare pedeapsa. Eu lui Dragnea, vă spun sincer, îi doresc multă sănătate, să fie cât mai repede acasă. Eu n-am avut o problemă cu el ca persoană, ca om, eu am avut o problemă politic. Adică eu n-am fost de acord cu proiectul lui politic din cauza căruia s-a întâmplat ce s-a întâmplat, el e acolo şi partidul a luat 22%. Asta a fost tot. (...) Sănătate şi să vină acasă cât mai repede.”, a declarat Stănescu.

Stănescu a demisionat din funcția de președinte executiv interimar, fiind nemulțumit de organizarea rapidă a Congresului.